Categories: Sport

Atletism. Proiect de relansare activitate competiţională

Federaţia Română de Atletism a creionat un scenariu de relansare a activităţii competiţionale şi ia în calcul reluarea campionatelor naţionale în ultima parte a verii, dar numai în condiţiile în care, pe teritoriul României, se va relua majoritatea activităţilor comerciale şi piaţa muncii va reveni la normal.

În urma consultării Comisiei Tehnice, a Comisiei de Competiţii şi a Consiliului Director pentru Situaţii de Urgenţă al FRA, s-a cristalizat un termen de reluare a activităţii competiţionale a întrecerilor pentru juniori, tineret şi seniori începând cu finalul lunii iulie, astfel ca până la sfârşitul lunii septembrie să poată fi organizate campionatele naţionale de pistă, alergare montană, marş şi de şosea.
Federaţia consideră că un termen de pregătire de 8-10 săptămâni (de la ieşirea din starea de urgenţă, până la debutul competiţiilor) este necesar pentru o pregătire corespunzătoare a sportivilor de performanţă şi pentru desfăşurarea unor competiţii relevante din punct de vedere al rezultatelor obţinute.
De asemenea, România avea în planul competiţional desfăşurarea mai multor competiţii internaţionale printre care Campionatul Balcanic de Alergare Montană, Campionatul Balcanic de Seniori, Balkan Challenge 24h şi Campionatele Internaţionale de Atletism ale României, după ce conducerea Federaţiei Române de Atletism a discutat cu managementul ABAF (Asociaţiei Balcanice a Federaţiilor de Atletism) care sprijină în continuare organizarea acestor competiţii şi în special a Campionatului Balcanic de Seniori, campionat ce reprezintă în acest moment cea mai importantă competiţie europeană de atletism din acest an.
Modul şi data de desfăşurare a acestor campionate sunt influenţate direct de noile măsuri care vor fi abordate de Guvernul României privind regulile de prevenţie, libera circulaţie a persoanelor, regulile de tranzit transfrontalier etc. iar noul calendar competiţional (cu noile date de desfăşurare a competiţiilor) va fi finalizat după ieşirea din starea de urgenţă şi aprobarea lui în prima şedinţă a Consiliului Federal care va avea loc în a doua parte a lunii mai.
Competiţiile destinate copiilor se află în acest moment în analiza comisiilor din federaţie care vor ţine cont şi de condiţiile finale de desfăşurare a activităţii şcolare. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

2 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

2 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

2 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

2 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

2 zile ago