Categories: Sport

ATLETISM. Florentina, succes de etapă

La București s-au desfășurat între­ce­rile primei etape din cadrul Cam­pio­natului Național de atletism în aer liber, competiție la care au participat și sportivii din loturile reprezentative, cei care vor să obțină calificarea le Mondialele din luna august de la Budapesta.

Fără probleme
La startul etapei de la București s-a aflat și Florentina Iușco (foto), legitimată la CSM Deva, care a evoluat în două probe. Eleva profesorului Nicolae Alexe a reușit să se impună fără probleme în ambele probe, la săritura în lungime și la triplusalt. Atleta din Deva a avut o săritură care a măsurat 6, 37 m cu care a câștigat proba, iar la triplusalt arbitrii au validat locul I cu o săritură care a mă­surat 13,47 m. Ambele rezultate îi permit sportivei de la CSM Deva să fie prezentă în etapa finală a campionatului Național de atletism în aer liber. În următoarea perioadă, Florentina Iușco va participa la un alt concurs important de atletism, Campionatele Interna­țio­nale ale României, programate la Cluj Napoca, unde atleta din Deva vrea să înregistreze rezultate cât mai aproape de potențialul ei și care să îi permită cali­ficarea la Jocurile Francofoniei, Cupa Europei și, mai ales, la Campionatul Mon­dial de la Budapesta.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

18 ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

18 ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

18 ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

18 ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

18 ore ago