Categories: Sport

Atletism: Etapa finală a Campionatelor Naţionale de sală pentru seniori şi tineret

Nicolae Gavrea

Astăzi şi mâine (6 şi 7 februarie 2019), în Sala de atletism din cadrul Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu” din Bucureşti, care de curând poartă numele lui Ioan Soter, se vor desfăşura întrecerile Campionatelor naţionale de seniori (ediţia a 49-a) şi cele pentru tineret (ediţia a 36-a). Fiind un an preolimpic, rezultatele sunt foarte importante şi vom urmări cu atenţie evoluţiile celor mai valoroşi atleţi tricolori ai momentului.
Ca o noutate, la ediţia din acest an, odată cu întrecerea indoor etalon, a fost programat şi concursul rezervat probelor combinate la aceleaşi categorii de vârstă, rezultatele contând şi pentru posibila calificare la Campionatele Europene de atletism în sală de la Glasgow, programate la finalul acestei luni, şi la cele balcanice de la Istanbul.
Printre cei care vor evolua la întrecerile de la Bucureşti sunt şi sportivii deveni Andrei Deliu şi Antonela Irimie la săritura cu prăjina şi Florentina Marincu Iuşco, la 60 m şi săritura în lungime. De menţionat că Florentina Marincu Iuşco poate obţine calificarea şi la Jocurile Balcanice de seniori programate la Istanbul în 16 februarie, dar ea are ca şi obiectiv participarea la competiţia de la Glasgow unde are baremul realizat încă de anul trecut.
Să mai notăm că junioara Giorgiana Timu, legitimată şi ea la CNS Cetate Deva, a reuşit calificarea la Campionatele balcanice de juniori programate la finalul acestei săptămâni la Istanbul, unde va concura în proba de săritură în lungime.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

o zi ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

o zi ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

o zi ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

o zi ago

Polițiștii investighează un conflict între două minore, în municipiul Deva. O adolescentă a fost transportată la spital

Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict iz­buc­nit între două adolescente,…

o zi ago