Sport

Atleţii români au câştigat 9 medalii la Campionatele Balcanice

România a cucerit nouă medalii, trei de aur, trei de argint şi trei de bronz, sâmbătă, la Campionatele Balcanice de alergare mon­tană de la Câmpulung Moldovenesc, la cea de-a 13-a ediţie a competiţiei unde au participat 64 de sportivi din şase ţări, Ucraina, Turcia, Slovenia, Republica Mol­dova, Bulgaria şi România.
La senioare, Monica Mădălina Florea s-a impus cu timpul de 1h06 min01 sec 24/100 pe distanţa de 12.000 metri, urmată de cona­ţionala Ingrid Mutter, 1h 06min 23sec 78/100, şi de slovena Nusa Mali (1:06:35.67). În întrecerea pe echipe, România a ocupat primul loc, urmată de Turcia şi Bulgaria.
În concursul individual al seniorilor s-a im­pus slovenul Timotej Becan, în 57min22sec 85/100 (12 km), urmat de românii Leonard-Albert Mitrică (58:48.55), Viorel Andrei Palici (59:10.71) şi Cristian-Marian Moşoiu (1:00:37.13). Un alt reprezentant al ţării noas­tre, Szabolcs Istvan Gyorgy, s-a clasat pe locul 10 (1:03:28.31). La echipe, România a obţinut aurul, urmată de Slovenia şi Ucraina.
La nivelul junioarelor, reprezentantele ţării noastre s-au clasat astfel: Noemi Bordeanu – locul 6 (38:35.29), Ştefania Nicoleta Ticaleac – 7 (38:42.40), Bianca Gabriela Catrinar – 8 (39:17.58) şi Andreea Cerasela Chivoiu – 10 (41:44.19) iar pe echipe am ocupat locul trei.
La junior, medalia de bronz i-a revenit ro­mânului Andrei Ihnatiuc (28:53.75). Marius Valentin Popa a încheiat pe 5 (29:42.63), Dumitru-Florin Gut a încheiat pe 10 (32:10.78), iar Petru Iulian Pop pe 11 (33:19.05) iar echipa a ocupat locul al doilea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura