Categories: EvenimentFlash

Atenţie la maidanezi! În spitalele din judeţ, vaccinul antirabic este aproape epuizat

Cristina Ghenea

Problema câinilor vagabonzi din judeţ devine cu atât mai gravă, cu cât stocurile de vaccin antirabic din spitale sunt aproape epuizate. Şi asta, în condiţiile în care rabia poate fi fatală.
Sute de hunedoreni au ajuns la spital în acest an, după ce au fost muşcaţi de câinii maidanezi. Singurul tratament eficient împotriva turbării – vaccinul antirabic – devine un fel de poţiune magică, râvnită de mulţi, dar foarte greu de obţinut, după ce Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino a încetat producţia acestuia. Astfel că, deja au fost afectate toate spitalele de boli infecţioase din ţară, inclusiv cele din judeţul nostru, ale căror stocuri sunt aproape epuizate.

Doar pentru cinci persoane
Deşi secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva deserveşte inclusiv cetăţenii din Simeria şi Orăştie, dozele pe care medicii de aici le mai au pe stoc ajung pentru vaccinarea a doar cinci persoane. Lucru destul de grav, având în vedere că, potrivit directorului medical al spitalului, doctorul Ioan Demeter, de la începutul anului şi până în prezent, 150 de oameni au ajuns la această unitate, după ce au fost muşcaţi de câini vagabonzi. Situaţia este asemănătoare şi la spitalul din Hunedoara, unde anul acesta, au fost imunizate împotriva rabiei 119 persoane. Medicii de aici spun că dozele mai ajung pentru vaccinarea a 10 pacienţi. De asemenea, tot atâtea doze mai are şi spitalul din Brad. „Din martie până acum, am avut 20 de astfel de cazuri, ceea ce este îngrijorător, având în vedere că anul trecut, pe perioada celor 12 luni, am avut, în total, 19 cazuri“, spun reprezentanţii unităţii brădene. Totodată, spitalul din Vulcan – singura unitate medicală din Valea Jiului în care se poate face acest tip de vaccin – mai are pe stoc 20 de cutii, a câte cinci fiole fiecare. „Anul acesta am avut 135 de pacienţi muşcaţi de câinii vagabonzi. Deocamdată, nu ne facem probleme în ceea ce priveşte epuizarea stocului, însă trebuie să găsim o soluţie pentru viitor“, a declarat Mariana Mateescu, managerul Spitalului Municipal Vulcan.

Ministerul Sănătăţii va împărţi 2.500 de doze în spitale
Printr-un comunicat emis în urmă cu câteva zile, Ministerul Sănătăţii transmite că Institutul Cantacuzino are un stoc de aproximativ 2.500 doze de vaccin antirabic, care pot fi utilizate de către spitalele de boli infecţioase din ţară. Mai mult, se pare că problema are şi o rezolvare, însă aceasta vine, în cele din urmă, de la străini. Asta, pentru că în acelaşi comunicat, se precizează că producătorul francez de vaccinuri Sanofi-Pasteur a asigurat Ministerul că, în această perioadă, aşteaptă un lot de import din acest produs şi nu vor exista disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte asigurarea produsului pe piaţa din România.
Rabia, sau, altfel spus, turbarea, este produsă de un virus ce afectează sistemul nervos central. Perioada tipică de incubaţie a virusului rabic este de patru-şase săptămâni, după care apar şi primele simptome ale bolii – febră, tuse, dureri abdominale şi anxietate. Funcţiile inimii, plămânilor şi a altor organe vitale pot fi menţinute pentru un timp prin măsuri medicale intensive, dar în cele din urmă pacientul va deceda.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ UN CONFLICT VIOLENT PRODUS PE O STRADĂ DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit cu promptitudine în urma unui apel la…

19 ore ago

Un bărbat bănuit de comiterea unui furt din buzunar, identificat de polițiști la scurt timp după comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat integral

Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…

o zi ago

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

3 zile ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

3 zile ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

3 zile ago