Categories: Eveniment

Atenţie în trafic! Începe sezonul scuterelor

Cristina Ghenea
 
Dacă până în urmă cu câţiva ani, scuterele şi motoretele (cunoscute şi sub denumirea generică de mopede) erau o noutate pe şoselele hunedorene, în ultimii doi ani, numărul acestora a crescut considerabil şi în judeţul Hunedoara, ajungând la ordinul miilor înscrise în circulaţie. În acelaşi timp, însă, în creştere este şi numărul evenimentelor rutiere în care sunt implicaţi conducătorii de mopede.
 

Peste 200 de contravenţii într-o lună
Doar în Deva, Hunedoara şi Petroşani, sunt înregistrate, în prezent, peste 1.300 de mopede, cele mai multe fiind conduse de şoferi foarte tineri, minori chiar. O dată cu încălzirea vremii, pentru aceştia începe şi sezonul plimbărilor cu scuterele. Poliţiştii de la Serviciul Rutier găsesc tot mai mulţi mopedişti imprudenţi în trafic – doar în primul trimestru al acestui an, fiind înregistrate 320 de contravenţii în rândul acestora, din care 214, doar în luna martie.

 

Cauzele accidentelor la mopede
Multe dintre accidentele înregistrate cu mopedele se datorează faptului că persoanele care le conduc – majoritatea fiind adolescenţi – nu ţin cont de starea tehnică a acestora, nu folosesc corespunzător (sau chiar deloc) casca de protecţie, sau se aventurează să conducă motoscutere sau motorete fără a avea permis de conducere sau cursul legislativ absolvit. Din ianuarie şi până acum, atât cât vremea a permis ieşirile scuterelor în trafic, acestea au fost implicate în şase accidente, dintre care trei au fost soldate cu persoane ajunse în stare gravă la spital. Dar, potrivit statisticilor IPJ Hunedoara, în perioada mai-octombrie 2010, au fost înregistrate, în judeţ, 40 de evenimente în care au fost implicate mopede, dintre care 15 au fost accidente grave. În urma acestora, două persoane şi-au pierdut viaţa. De asemenea, poliţiştii hunedoreni au sancţionat, în aceeaşi perioadă, aproximativ 800 de scuterişti, pentru nereguli în trafic.

Paza bună trece primejdia rea
„Pentru un risc rutier mai mic, cei care conduc mopede trebuie să fie atenţi la inspecţia tehnică periodică a vehiculelor, la folosirea corectă a căştii de protecţie, iar pentru începători, transportarea pasagerilor nu este, sub nici o formă, indicată”, a declarat subinspectorul Marius Roman, de la Serviciul Rutier al IPJ Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Setea de informare bate foamea! Cel puțin asta e concluzia trasă la prima vedere, după…

21 de ore ago

Atelierul lui Moș Crăciun și micii lui artizani

Se apropie sărbătorile, vine Crăciunul, anul se înnoiește. Așteptarea plină de emoție ne cuprinde pe…

21 de ore ago

Bulina albă

Prof. Ileana Bercki din Vulcan Pentru organizarea celei de-a 28-a ediție a festivalului ”Brăduțul de…

21 de ore ago

Bulina neagră

Ștefan K., din Petroșani Pentru că a fost condamnat pentru infracțiunea de amenințare și obligat…

21 de ore ago