Categories: Actualitate

Atentat la siguranţa rutieră

Dana Istudor

Două drumuri intens circulate din Valea Jiului, DN 66 şi DN 66A, sunt atacate sistematic de hoţii de fier vechi, care, la adăpostul întunericului, fură  indicatoarele rutiere, plăcuţele reflectorizante şi toate instrumentele de dirijare şi siguranţă a traficului. Din cauza acestor furturi, şoferii care tranzitează Valea Jiului sunt permanent în pericol. Hoţii, bine organizaţi şi dotaţi, de puţine ori sunt prinşi de autorităţi.

Panourile rutiere au mare trecere 
Segmentul de drum dintre localităţile Baru Mare – Petroşani se află în reabilitare, iar din kilometru în kilometru, şoferii care circulă pe această arteră întâlnesc zeci de obstacole. Pericolul producerii accidentelor rutiere este extrem de ridicat, însă şoferii au o problemă şi mai gravă. În anumite porţiuni sunt aproape „orbi”, din cauză că semnele de circulaţie de pe marginea drumului, care ar trebui să-i ajute, lipsesc cu desăvârşire. De vină sunt hoţii de fier vechi, care atacă sistematic aceste drumuri şi fură tot ceea ce poate fi valorificat sub o formă sau alta. Mare trecere au în special panourile rutiere din metal, dar şi plăcuţele reflectorizante, acestea din urmă fiind sustrase în mare parte de proprietarii de căruţe. Valoarea unui asemenea stâlp este de 100 de lei, iar pe porţiunile de drum periculos, cum este şi Defileul Jiului, indicatoarele sunt amplasate şi din 10 în 10 metri. Totuşi, cele mai multe furturi sunt înregistrate pe porţiunea de drum naţional ce trece prin municipiul Petroşani. Astfel, între kilometrul 126 şi 139, segment aflat în administrarea primăriei, sunt sustrase sistematic indicatoarele rutiere din metal. De la Piaţa Dacia şi până la sensul giratoriu de lângă spital, de la mijlocul lunii decembrie 2009 şi până în prezent, au dispărut opt semne de circulaţie. Cel mai probabil, au ajuns la centrele de fier vechi, pentru că hoţii au căutat venituri pentru sărbători. Cât despre prinderea acestora şi recuperarea pagubei nici nu poate fi vorba. „Sunt atât de bine organizaţi, încât nu poţi ţine pasul cu ei. Au în dotare aparate ultramoderne cu care taie în câteva secunde un stâlp. Au o metodă de lucru destul de ingenioasă. Crestează indicatorul pe timpul zilei, iar la miezul nopţii doar îl înclină, trag de el şi s-a rupt. Aşa reuşesc să scape de fiecare dată. Pe săptămână, se fură aproximativ 15 indicatoare rutiere”, spun reprezentanţii Serviciului de Administrare a Domeniului Public Petroşani. Pagubele produse de hoţii de fier vechi doar la indicatoarele rutiere se ridică lunar  la mii de lei, asta, fără a se socoti şi capacele de canal din fontă aflate pe carosabil, care sunt şi ele furate.

Au încercat să fure un semafor electric
Situaţia este asemănătoare şi pe Drumul naţional 66A care leagă municipiul Petroşani de vestul Văii Jiului şi tranzitează localităţile Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani. Pe această arteră, în plin centrul municipiului Vulcan, s-a încercat chiar şi sustragerea unui semafor electric, înalt de peste 10 metri, prin aceeaşi metodă. Într-o noapte, mai multe persoane au tăiat stâlpul, dar când să pună mâna pe pradă, au fost prinşi de poliţiştii din localitate.
Furturile de fier vechi sau „furturile foamei”, cum mai sunt numite în Valea Jiului, au luat amploare după 1999, iar fenomenul nu a putut fi stăvilit nici în ziua de azi, deoarece de cele mai multe ori, hoţii se bucură de complicitatea celor care deţin centre de colectare a metalelor şi achiziţionează inclusiv componente, echipamente şi piese metalice interzise de lege.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

2 zile ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

2 zile ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

2 zile ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

2 zile ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

2 zile ago