O tânără de la un bar din centrul municipiului Petroșani a fost atacată ieri de un bărbat. Tânărul de 21 de ani a intrat în local, a luat un cuțit de pe bar și a atacat-o pe femeie.
Cu probleme psihice
„Astăzi (n.r.-ieri), în jurul orei 10.00, Poliția municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că într-un bar din localitate o femeie în vârstă de 30 de ani ar fi fost lovită cu un cuțit în mână și în picior. În cel mai scurt timp, la fața locului s-a deplasat echipa operativă care, în urma cercetărilor, a stabilit că cel bănuit de comiterea faptei ar fi un tânăr vârstă de 21 de ani, din Petroșani, care se află în custodia polițiștilor, aceștia urmând să stabilească circumstanțele și cauzele care au determinat comiterea acestei fapte. Femeia în vârstă de 30 de ani a fost transportată la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
„În urma unui apel la Serviciul de Urgență 112, un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Petroșani s-a deplasat de urgență pentru a acorda primul ajutor unei femei în vârstă de 30 de ani, care a fost atacată cu un cuțit de un bărbat. În timpul agresiunii produsă în centrul civic din Petroșani, victima a suferit răni în zona mâinii stângi și a genunchiului drept. Echipa de intervenție a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Petroșani, unde i s-a acordat tratament medical de specialitate”, a declarat Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Victima a fost transportată la spital, dar a refuzat internarea. Agresorul, cunoscut cu probleme psihice, a fost dus la Spitalul de Psihiatrie din Zam. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor comiterii faptei. (A.Năstase)
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj de la noi își va pierde postul în…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că municipiului Hunedoara se clasează pe prima poziţie în…
D.F., din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…
Recent, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic cu privire la producerea unui scandal în…
Magdalena Șerban Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu va avea parte de noi modernizări,…
SUPERCOM este PRIMA COMPANIE ce a definitivat platforma software pentru implementarea “Plătește pentru cât arunci”.…