Categories: Sport

Atacă titlurile naţionale pentru „viză” europeană

Ciprian Marinuţ

Atleta Florentina Marincu (foto), de la CNS „Cetate” Deva, este cotată ca favorită la câştigarea medaliilor de aur în probele de 60 de metri şi săritura în lungime la etapa finală a Campionatului Naţional în sală, care se va desfăşura la finalul săptămânii, la Bucureşti. Atingerea acestor obiective cu performanţe valoroase îi vor asigura sportivei antrenată de Nicolae Alexe, dreptul de a participa la Campionatul Balcanic de sală din Turcia şi la Campionatul European indoor din Cehia.

Momentul confirmării
Pretenţiile Florentinei Marincu la câştigarea titlurilor de campioană naţională în cele două probe sunt justificate de rezultatele obţinute la competiţiile anterioare din acest an. Atât la prima etapă a Campionatului Naţional, cât şi la cea de a doua, atleta de la CNS „Cetate” Deva s-a impus în proba de săritura în lungime şi a fost în finală în cursa de 60 de metri. La lungime, atleta de 18 ani din Şoimuş a triumfat în etapa I, de la Bacău, cu o săritură de 6,66 metri (la un centimetru distanţă de propriul record naţional şi european) şi a câştigat, apoi, în etapa a II-a, la Bucureşti, cu un salt de 6,50 metri. În cursa de 60 de metri, Florentina a fost descalificată în finala de la Bacău, pentru start greşit, dar apoi s-a impus în finala de la Bucureşti cu timpul de 7,43 secunde, după ce în calificări obţinuse un excelent 7,41 secunde. „Rezultatele din etapele preliminare au fost bune şi ne îndreptăţesc să sperăm la câştigarea titlurilor naţionale în finalele din acest weekend. Sper chiar ca Florentina să-şi îmbunătăţească performanţele, având un timp mai bun la 60 de metri şi o săritură mai valoroasă la lungime, întrucât în ultimele 10 zile ne-am antrenat la Bucureşti, chiar în sala unde va fi concursul. A avut timp să se acomodeze cu pista şi acum sper că va fi cât mai aproape de potenţialul maxim”, a afirmat Nicolae Alexe, antrenorul Florentinei.

Medaliile duc la competiţii mai de soi
Doritul triumf în cele două probe de la competiţia naţională îi vor asigura Florentinei dreptul de a participa la două importante întreceri internaţionale în sală. „Avem confirmarea că Florentina va concura la Campionatul Balcanic de sală rezervat seniorilor din Turcia, care se va desfăşura sâmbătă, 21 februarie. În cazul unor rezultate valoroase la naţionale şi la Balcaniadă, concretizate prin sărituri de peste 6,60 metri, există mari şanse ca Florentina să participe şi la Campionatul European indoor ce va avea loc în perioada 6-8 martie, la Praga. La acest moment, cu săritura de 6,66 de la Bacău, ea este pe locul cinci-şase în topul continental al anului 2015”, a precizat Nicolae Alexe. Proba de 60 de metri este programată sâmbătă, 14 februarie, şi va începe la ora 17.15 cu calificările, finala urmând a se derula la ora 18.10. Întrecerea de la săritura în lungime va avea loc a doua zi, duminică, 15 februarie, de la ora 17.45.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

A cucerit Everestul!

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a cucerit vârful Everest (8.848 m), potrivit unui anunţ făcut…

o zi ago

Cum să alegi ochelarii de soare vara aceasta

Fie că vorbim de ochelari de soare pentru bărbați sau femei, aceștia sunt mai mult…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a încercat să cum­pere niște voturi de…

2 zile ago

ADR Vest: Urgența din Deva, exemplu de bune practici la nivelul Regiunii Vest

Șeful județului a vizitat, ieri, noua Uni­tate de Primiri Urgențe a Spitalului Jude­țean de Urgență…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa pe care o conduce a reușit o…

2 zile ago

Bulina neagră

Silviu R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, după ce a…

2 zile ago