Junioarele I, II şi III de la CNS CSS „Cetate” Deva intră în luptă pentru titlurile naţionale individuale (individual compus şi aparate) la Campionatul Naţional, care va avea loc la sfârşitul săptămânii (3-5 octombrie) la Focşani. ,,Va fi o ediţie foarte puternică, pentru că la start, vor fi prezente cele mai bune 32 de sportive din ţară, la fiecare categorie de vârstă. Noi vom ataca medaliile la toate grupele şi sperăm să ne întoarcem, ca de fiecare dată, cu un bilanţ cât mai bogat”, a spus antrenoarea Adela Popa. La ediţia 2011 a Campionatelor Naţionale Individuale, vor participa gimnaste de la cluburi din Deva, Timişoara, Bucureşti, Ploieşti, Galaţi, Bârlad şi Oneşti.
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…
P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.
Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…
Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara continuă acțiunile susținute pentru creșterea…