Categories: Actualitate

Astrogramele MESAGERUL

Interpretate de Andrei Sora

Cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să completeze talonul din pagina 6, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt în ziar. Vă urăm succes!

 

Mariana, 08.03.1990, ora 09:00, Hunedoara, Peşti cu ascendentul în Taur: Sunteţi o fire plăcută, sensibilă, senzuală, responsabilă şi de încredere, fiind capabilă de sacrificiu de sine pentru cei dragi. Prima treime a vieţii este mai nefavorabilă, mai retrasă ori izolată, dar mai apoi, vin şi vremuri mult mai bune. Spiritualitatea, deschiderea spre nou, dar şi inteligenţa sunt pozitiv reliefate. Cariera este benefică mai ales în a doua parte a vieţii, într-un domeniu ce necesită seriozitate şi disciplină. Prin intermediul profesiei, sau a locului de muncă, puteţi forma legături sau relaţii romantice. Atenţie la afecţiuni abdominale, intestinale şi ale părţii de jos a picioarelor. Compatibilă cu nativii din Capricorn, prima jumătate din Săgetător şi din Fecioară, dar şi a doua jumătate din Leu şi din Scorpion.

Sorin-Alexandru, 25.02.1979, ora 04:00, Hunedoara, Peşti cu ascendentul în Capricorn: Aveţi o personalitate binevoitoare şi sociabilă, dorind să câştigaţi aprecierea celor din jur. Deseori, abordaţi viaţa într-un sens controlat şi metodic, tinzând să vă programaţi mai toate aspectele vieţii, certificându-se astfel o accentuată nevoie interioară de ordine, dar şi de raportare la un mediu stabil, care nu lasă loc neprevăzutului şi surprizelor, frecvent, degenerând apoi într-o rutină anostă. Sunteţi preocupat pentru valorile materiale, fiind capabil să câştigaţi sume mai mult decât rezonabile. Totuşi, anumite lezări financiare rămân evidenţiate. Căsătoria, dar şi parteneriatele şi chestiunile contractuale în general sunt pozitiv aspectate. Atenţie la vicii! Predispus la afecţiuni ale sistemului respirator, ale braţelor, precum şi ale coapselor.

Cornelia, 19.05.1969, orele 23:30, Brad, Taur cu ascendentul în Capricorn: Combinaţiile astrale din tema dumneavoastră reflectă o complexitate deosebită a personalităţii, şi astfel, pe de-o parte sunteţi o nativă o picioarele pe pământ, serioasă, responsabilă, pragmatică, fiind deci un om al faptelor, al concretului, iar pe de altă parte, sunteţi o persoană ieşită din tipare, inventivă şi originală, simţind o atracţie halucinantă către sfera spiritualităţii. Mediul familial, al căminului şi intimităţii reprezintă principala preocupare a dumneavoastră. Aveţi o casă frumoasă, iar anii de la finele vieţii vor fi cei mai binecuvântaţi. Banii vor veni în cantităţi mai mult decât satisfăcătoare, datorită soţului sau a unor moşteniri, însă cu o frecvenţă cam inconstantă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Ministrul Mediului, Natalia Intotero: „Problemele grave de mediu, lăsate în urmă de exploatările miniere închise, nu mai pot fi ignorate!”

CAVNIC, Maramureș - Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a efectuat vineri, 13 noiembrie…

14 ore ago

POLIȚIȘTII DIN BRAD AU IDENTIFICAT UN BĂRBAT BĂNUIT DE ȘANTAJ, ÎN URMA UNOR INVESTIGAȚII COMPLEXE ȘI A DOUĂ PERCHEZIȚII DOMICIARE

Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…

18 ore ago

Efecte fenomene meteorologice (ora 14.00)

În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…

19 ore ago

Trei bărbați din județul Hunedoara, condamnați la închisoare, au fost ridicați de polițiști și încarcerați la Penitenciarul Deva

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…

2 zile ago