Categories: Actualitate

Astrogramele MESAGERUL

Interpretate de Andrei Sora

Cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să completeze talonul din pagina 6, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt în ziar. Vă urăm succes!

 

Cristina, 23.08.1971, orele 11:30, Brad, Leu cu ascendentul în Scorpion: Aveţi o personalitate tonică, impozantă şi extravagantă, reliefându-se însă şi un orgoliu exagerat care vă poate pricinui destule dificultăţi. Evitaţi comportamentul egoist şi înfumurarea şi fiţi cu măsură în toate. În general, vă promovaţi o imagine de persoană capabilă, sigură pe sine şi mai severă. Aveţi un aspect fizic plăcut. Tema astrală evidenţiază unele aspecte mai puţin prielnice referitoare la mama dumneavoastră. Legat de capitolul financiar, banii apar, încă foarte mulţi, însă managerierea acestora lasă mult de dorit. Încercaţi o administrare cât mai moderată, din nou fără excese, a bunurilor şi valorilor. Cariera este superioară, într-o poziţie respectabilă şi cu autoritate, oferindu-vă o mândrie deosebită.

Aurelian, Târgu-Jiu, 12.10.1982, orele 22:30, Balanţă cu ascendentul în Rac: Sunteţi o persoană rezonabilă, amabilă şi amiabilă, cam interiorizată, fiind genul de om care nu se evidenţiază şi nici nu se impune într-un sens forte sau dominant, fiind astfel un suport emoţional pentru cei dragi şi un mediator sau un conciliator între persoanele mai temperamentale. Vi se poate reproşa o anumită lipsă de ambiţie şi de determinare, fiind mai static şi în general, reacţionând, nu acţionând. Astrograma relevă o preocupare intensă pentru viaţa familială şi pentru cămin, precum şi pentru părinţi. Referitor la dragoste şi copii, aspectele sunt în regulă, chiar benefice, deşi în căsnicie pot fi anumite probleme. Cariera este foarte bună. Atenţie la afecţiuni pulmonare, sanguine sau ale coapselor.

Samuel-Avram, 04.11.1989, ora 01:00, Deva, Scorpion cu ascendentul în Fecioară: Aveţi o personalitate profundă, metodică şi calculată. Tema astrală relevă un conflict interior sonor, existând astfel un diferend accentuat între ipostaza fizică, biologică şi viaţă mentală, raţională. Deci, în traducere, sunteţi cumva excesiv de raţional, deseori cenzurându-vă sau refulându-vă trăirile emoţionale şi sentimentele, acţionând cumva robotic sau procedural, detaşat în aparenţă de afectivitate. Sunteţi totuşi o persoană activă, un om bun, activ şi ambiţios, posedând o inteligenţă clară, o cultură solidă şi o capacitate de comunicare foarte bună. Atenţie însă la probleme de dragoste sau de copii. Aveţi aspiraţii şi idealuri înalte şi progresiste. Compatibil cu nativele din Săgetător, Capricorn şi Peşti.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

o oră ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

o oră ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

o oră ago

Rămas bun, domnule primar!

Miercuri după amiază. Un telefon mă anunță că primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit.…

o oră ago

Încă un medic nou la Spitalul din Brad

Magdalena Șerban Medicul de urgență este primul care evaluează pacientul, pune un diag­nos­tic preliminar și…

o oră ago