Categories: Actualitate

Astrogramele MESAGERUL

Interpretate de Andrei Sora

Cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să completeze talonul din pagina 6, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt în ziar. Vă urăm succes!

 

Dan-Claudiu, 14.10.1981, ora 01:00, Deva, Balanţă cu ascendentul în Leu: Aveţi o personalitate puternică, impresionantă şi mândră. Sunteţi înzestrat cu ferme capacităţi de conducere, având şi o rezistenţă fizică redutabilă. Sunteţi rezistent la efort, foarte probabil deţinând şi unele aptitudini sportive. Viaţa vă pune în ipostaza de a vă deplasa des, precum şi de a uza din plin de capacităţile mentale şi de comunicare. Evitaţi mediile stresante. Finanţele, din păcate, nu indică o prosperitate considerabilă. Cariera este relativ benefic aspectată, mai ales dacă aţi optat pentru o profesie care să aibă legătură cu administrarea bunurilor sau valorilor. Puteţi obţine şi o oarecare notorietate. Afecţiunile sănătăţii se leagă de oase, genunchi, stomac, dar şi de imunitate.

Ana Barit, 28.07.1975, orele 11:00, Bistriţa-Năsăud, Leu cu ascendentul în Balanţă: Aveţi o personalitate foarte interesantă şi neobişnuită, radicală, preţuindu-vă cu o ardoare entuziastă individualitatea şi propriul mod de a fi. Dispreţuiţi normele şi tabuurile sociale, acţionând doar după cum simţiţi la momentul respectiv, fiind astfel sinceră cu propria persoană. Deseori, celorlalţi le este mai greu să vă înţeleagă şi să vă perceapă aşa cum sunteţi dumneavoastră de fapt. Astrele indică faptul că urmăriţi cu o evidentă perseverenţă reuşita socială şi cea profesională. Înclin să cred, conform aspectelor astrale, că veţi ajunge acolo unde v-aţi propus, doar că, pentru a vă menţine, va trebui să daţi dovadă de stabilitate şi seriozitate. Atenţie cu sănătatea, dar şi cu viaţă maritală.

Florin Barit, 01.03.1973, orele 14:00, Bistriţa-Năsăud, Peşti cu ascendentul în Rac: Sunteţi un om sensibil, protectiv, emoţional şi un familist convins. Aveţi o inimă bună, beneficiind şi de o deosebită generozitate emoţională. Aveţi capacitatea, foarte specială, de a-i ierta complet pe cei care v-au greşit. Puteţi avea o educaţie şi o cultură solidă, sau să fiţi în postura de a călători des în străinătate. Reuşita profesională sau cariera este pozitiv reliefată în astrograma dumneavoastră, mai ales dacă este vorba de o activitate independentă. Căsătoria este extrem de frumos aspectată, oferindu-vă semnificative şi variate beneficii, fiind foarte norocos în acest sens. Atenţie la afecţiuni legate de oase, genunchi, stomac şi plămâni, ori de sistemul respirator per ansamblu. Atenţie la alegerea prietenilor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Ministrul Mediului, Natalia Intotero: „Problemele grave de mediu, lăsate în urmă de exploatările miniere închise, nu mai pot fi ignorate!”

CAVNIC, Maramureș - Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a efectuat vineri, 13 noiembrie…

o zi ago

POLIȚIȘTII DIN BRAD AU IDENTIFICAT UN BĂRBAT BĂNUIT DE ȘANTAJ, ÎN URMA UNOR INVESTIGAȚII COMPLEXE ȘI A DOUĂ PERCHEZIȚII DOMICIARE

Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…

o zi ago

Efecte fenomene meteorologice (ora 14.00)

În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…

o zi ago

Trei bărbați din județul Hunedoara, condamnați la închisoare, au fost ridicați de polițiști și încarcerați la Penitenciarul Deva

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…

2 zile ago