Categories: Actualitate

Astrogramele MESAGERUL

Interpretate de Andrei Sora

Cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să completeze talonul din pagina 6, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt în ziar. Vă urăm succes!

 

Leonard-Dorin, 08.12.1984, orele 18:00, Hunedoara, Săgetător cu ascendentul în Rac: Aveţi o inimă bună, şi nimeni nu vă va putea acuza vreodată de rele intenţii. Sunteţi un om de familie, fiind ataşat valorilor tradiţionale. Nevoia de libertate şi respingerea oricăror constrângeri constituie priorităţi identitare. Sunteţi persuasiv în discurs, datorită tăriei convingeriilor. Aveţi o imaginaţie splendidă. Veniturile nu sunt foarte grozave, evidenţiind inconstanţă şi fluctuaţii majore. Mediul de lucru lasă de dorit, fiind vorba aici de condiţii de muncă mai precare sau de o atmosferă profesională cam stresantă. Cu toate acestea, cariera este relativ decent aspectată astral. Căsătoria este deosebit de fastă, oferind beneficii maxime. Atenţie la afecţiuni pulmonare, ale ficatului şi de circulaţie sangvină.

Iuliana-Rozalia, 01.12.1962, orele 20:00, Hunedoara, Săgetător cu ascendentul în Rac: Sunteţi o fire independentă, nonconformistă şi deosebit de viguroasă. Din cauza aspectelor astrale mai dinamice, ceilalţi vă pot considera puţin cam neobişnuită şi mai dificil de înţeles, exprimându-vă printr-o modalitate ceva mai stranie. Aşadar, se manifestă anumite probleme de comunicare, şi uneori, de exprimare. Tema astrală relevă anumite provocări financiare, deci prudenţa ar trebui să fie cuvântul de ordine în cadrul chestiunilor băneşti. Copiii oferă satisfacţii deosebite, însă fiţi atentă la unele aspecte imprevizibile. În căsnicie se manifestă o acută stare de răceală afectivă, relaţiile cu partenerul nefiind tocmai dulci, ci mai pragmatice. Cariera este dinamică şi benefic aspectată astral.

Sofia, 23.05.1989, orele 15:00, Deva, Gemeni cu ascendentul în Fecioară: Sunteţi o fire eminamente mercuriană, fiind inteligentă, isteaţă, comunicativă, plăcută în exprimare, dar şi cu o vivacitate deosebită a spiritului. Sunteţi o persoană cizelată şi educată, existând posibilitatea ca la un anumit moment dat al vieţii, soarta să vă poarte departe, pe alte meleaguri sau ţări, pentru ca apoi să vă stabiliţi acolo. Se pot manifesta unele dificultăţi când vine vorba de carieră sau familia natală, soluţia tuturor acestor probleme s-ar afla în domolirea orgoliului şi mândriei. Când vine vorba de finanţe, aveţi un potenţial imens, înavuţirea fiind extrem de probabilă. Pot exista afecţiuni legate de partea de jos a picioarelor, intestine sau plămâni. Compatibilă cu cei din Vărsător, Rac, Berbec şi cei de la finele Peştilor.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

View Comments

  • Astrogramele astea sunt un fel de vrajitorie. Vrajitoria este un pacat foarte grav pentru un crestin in special. In legea Vechiului testament vrajitoria era pedepsita cu moartea. Pentru un crestin ce se ocupa cu vrajitoria se dau canoane foarte grele de catre duhovnic, sau ar trebui sa se faca asta.

  • Daca nu ma credeti puteti sa va documentati in domeniu in ceea ce priveste marturiile fostilor vrajitori ce s-au lepadat de pacatul asta. Succes la documentare.

Recent Posts

Factori care influențează prețul implantului dentar

Te gândești serios să faci ceva cu spațiile edentate din gură? Ce veste bună! Asta…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie de la o fir­mă de insolvență pro­ce­dează ilegal. Cică…

o zi ago

Bulina albă

dr. Ali Iacob Alin, medic primar și șef Compartiment Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Brad Pentru că…

o zi ago

Bulina neagră

Ș.S., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

o zi ago

Investiţii europene în judeţul Hunedoara – investiţii care se văd în fiecare zi!

Zi de zi, mii de oameni din județ se plimbă prin centre urbane modernizate și…

o zi ago

Adolescentă abuzată de tatăl vitreg

Minora a depus o plângere la Poli­ția Hunedoara, după ce a fost lovită de bărbat.…

o zi ago