Categories: Actualitate

Astrogramele MESAGERUL

Interpretate de Andrei Sora

Cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să completeze talonul din pagina ziarului, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare ale acestuia, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt. Vă urăm succes!

 

Gabriel, 10.07.1981, orele 16:30, Deva, Rac cu ascendentul în Scorpion: Aveţi o personalitate sentimentală şi nostalgică, dar în acelaşi timp şi inventivă. Manifestaţi o bogată viaţă interioară, atât pe plan emoţional, dar mai ales imaginativ. Vă recomand să părăsiţi „lumea ideală“ şi să încercaţi să vă adaptaţi, cât de cât, la lumea reală, dezvoltându-vă optimismul, cerebralitatea şi încrederea în semeni. Ar fi indicat să vă moderaţi gelozia şi posesivitatea, pentru a nu vitregi relaţiile cu persoana iubită. Deţineţi şi calităţi frumoase, cum ar fi ataşamentul afectiv profund, spiritul de sacrificiu sau capacitatea de a iubi sincer. Când vine vorba de câştiguri financiare, acestea nu contribuie la o situaţie materială stabilă, provenind din surse inconstante. Riscul de a fi înşelat financiar este unul ridicat.

Virginia, 26.06.1964, orele 14:00, Frumoasa-Teleorman, Rac cu ascendentul în Balanţă: Existenţa dumneavoastră din această viaţă are o dublă orientare. Pe pe de o parte, se poate vorbi de un caracter receptiv, recoltând o deosebită experienţă de viaţă, dar şi cunoştinţe profunde despre lume şi viaţă, graţie întâmplărilor şi evenimentelor diverse. Pe de altă parte, se manifestă un caracter emisiv, care vă permite împărtăşirea înţelepciunii şi consilierea acelora care vă cer ajutorul, asumându-vă rolul de îndrumător în chestiuni umane. Aveţi un aspect fizic plăcut, alăturat unei atitudini dulci, având astfel „lipici“ la anturaj. Din păcate, astrograma relevă dificultăţi şi sacrificii la capitolul dragoste. Există probleme majore legate de copii, în special faţă de întâiul născut.

Nicolas Cristian Alex, 03.05.1996, orele 20:20, Caransebeş, Taur cu ascendentul în Scorpion: Acest adolescent are o personalitate capabilă, dârză şi rezistentă. Totuşi, o încăpăţânare deranjantă îi poate pricinui destule dificultăţi. O lecţie importantă care va trebui să şi-o însuşească de la viaţă este capacitatea de a ierta. Mereu neliniştit, va dura cam mult până ce îşi va regăsi echilibrul şi sensul în viaţă. Va avea o căsnicie strălucită, parteneriatele fiindu-i favorabile. În iubire, s-ar potrivi cu nativele născute la finele Peştilor şi prima jumătate a Berbecului, a doua parte a Taurului şi toată zodia Gemenilor. Sănătatea este cam sensibilă, cu probleme ce ţin de zona capului, gâtului, cefei, umerilor sau rinichilor. Cariera cea mai potrivită ar fi în domenii ce ţin de creativitate, educaţie, drept sau artă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Amenajarea unui living perfect funcțional

Livingul este camera pe care o folosesti cel mai mult si pe care o vad…

8 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru un sistem modern de screening și diagnostic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…

16 ore ago

Uneori, graba nu pune în pericol doar vieți omenești…

Astăzi, „radarul” colegilor noștri de la Poliția Orașului Uricani a surprins un participant neașteptat la…

16 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după un act de tâlhărie comis asupra concubinei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit de urgență în urma unui apel la…

16 ore ago

Protest la Finante. Finanţiştii din Hunedoara au protestat timp de 2 ore. Motivul? Noua lege a salarizării le scade salariile.

Comunicatul de presa de azi al organizatiei noastre, prezentat si in articolul de mai jos:…

20 de ore ago