Categories: Actualitate

Aşteptări simple

Ca într-un repetabil spectacol al demagogiei, odată cu apropierea alegerilor, europarlamentare şi niţel parlamentare, preocuparea politicienilor pentru binele ţării devine lumină în creştere. Lumină artificială, desigur.
În toate taberele politice româneşti, de la stânga la dreapta şi de sus în jos, se croiesc strategii de imagine: cum mai poate fi românul aburit în aprilie-mai 2014? Un efort intens, pentru că nivelul de încredere al cetăţeanului în clasa politică a atins valori atât de mici, încât cu greu s-ar mai limpezi ceva, fără vreun cutremur de proporţii.
Strategiile pregătite, unele deja impuse „pe piaţă”, vizează, din păcate, aceleaşi şabloane deja ruginite: o viaţă mai bună, salarii mai mari, înghesuirea în sus a salariului minim, ciuntiri de cote de impozitare, locuri de muncă. Toate fiind argumente pur teoretice. Toate fiind ţinte de neatins în România unui sfert de secol de încercări.
Din stânga, ni se spune că suntem în cea mai roză situaţie din istorie, că „deja se simte în buzunarul românului creşterea economică şi relaxarea fiscală”. Astfel că, derutat, pot spune că nu cunosc nici un român, respectiv nici unul din cei bucuroşi de ce li se întâmplă şi care să-mi spună că trăiesc mai bine. Din dreapta, aflăm că am fost în cea mai roză situaţie, dar s-a înroşit useleşte, până la culoarea focului supărat. Iarăşi, nu-mi amintesc despre ce perioadă e vorba, din ce ţară, din ce spaţiu economic despre care nu am auzit niciodată.
Dinspre sateliţi, vin abureli satelitare, cum altfel: „doar noi, cei mai mici dintre cei mici, avem puterea cea mai mare de a schimba lucrurile”. În acest spaţiu liliputan, însă, vieţuiesc sute de personaje ce au ajuns la piticism fugărite din jocul giganţilor de carton.
Aşteptarea simplă a românului, în asemenea condiţii, este cu mult mai simplă şi deloc legată de scheme propagandistice şi acceptarea verde a unor promisiuni: „când apar, domnule, găleţile, puii, micii, berea, concertele, calendarele, măcar cu atât să ne alegem, din alegerea lor”?

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Incendiu la Petrila

50 de persoane au fost evacuate din cauza unui incendiu izbucnit în această dimineață la…

o oră ago

ERATĂ:

Dintr-o regretabilă eroare, în paragraful referitor la turism din comunicatul nostru anterior au fost prezentate…

2 ore ago

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara -🚔 1 APRILIE – dar nu chiar 😏

Se pare că noile radare tip pistol au primit update: acum detectează nu doar viteza……

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se în­tâmplă ca într-un…

16 ore ago

Încotro mergem? Din rău în mai rău

Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că eco­nomia României se confruntă cu proble­me…

16 ore ago

Bulina albă

Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumo­ftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…

16 ore ago