Categories: Actualitate

Astăzi este ziua cea mare pentru Avram Iancu. Va reuşi sau nu? Aceasta-i întrebarea!

Maximilian Gânju

Avram Iancu, bibliotecarul de 38 de ani din Petroşani, va încerca, din nou, să traverseze înot Canalul Mânecii. Startul urma să fie dat în dimineaţa zilei de astăzi, vineri, 3 octombrie, la ora 4.00, din zona Dover, iar Iancu va ajunge pe malul francez după amiază, dacă vremea nu-i va fi potrivnică.
Apa mării este foarte rece
Avram Iancu îşi dispută astăzi şansa de a deveni primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Mânecii şi nu doar să fie în evidenţe ca primul conaţional care a încercat să realizeze această performanţă. Chiar dacă este toamnă şi vremea din Regatul Unit este capricioasă, iar apa mării foarte rece, Avram Iancu este mai motivat ca oricând şi încrezător că-şi va realiza visul.
Alături de sportivul din Petroşani a mers în Anglia, pentru a-l susţine, atât profesorul său de înot, cât şi soţia lui, cu două dintre cele trei fiice ale lor. Iancu s-a antrenat intens pentru a reuşi traversarea şi, faţă de prima încercare din august, acum a avut şi cele mai bune condiţii. „Am realizat cel mai dificil antrenament şi test, deopotrivă. Respectiv, şase ore de înot neîntrerupt în apa tot mai rece a Canalului. N-am devenit hipotermic, fapt ce mă menţine «în teren». Mă simt excelent şi vineri, 3 octombrie, este foarte posibil să descătuşez energia şi tensiunea acumulate. Totul depinde de vreme”, a declarat Avram Iancu.
Acum va fi primul la start
Faţă de încercarea anterioară, când bibliotecarul a tot fost amânat din cauza vremii capricioase, Avram Iancu este primul din grupul de înotători care vor să realizeze această performanţă, programat pentru a intra în apă. Această a doua încercare a sa de a deveni primul român care trece înot Canalul Mânecii, va fi un adevărat test al voinţei.
Reamintim că sportivul din Petroşani a mai avut o tentativă de a traversa canalul, în luna august a acestui an şi a fost aproape de malul francez. Marea agitată şi curenţii foarte puternici l-au făcut să se oprească după ce organizatorii au considerat că pericolul pentru sportiv este prea mare şi au întrerupt cursa. Iancu a înotat atunci timp de 12 ore şi a parcurs peste 25 de kilometri.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A învățat din gre­șelile trecutului și pare gata de revanșă. A văzut că strategia ad­versarilor…

o oră ago

Bulina albă

Victor Igărelu din Petroșani, multiplu medaliat Pentru obținerea medaliei de bronz la Campionatul European de…

o oră ago

Bulina neagră

Gavril B. din Lupeni, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată într-un nou dosar…

o oră ago

Copil de 9 ani la volan, tatăl filma totul

Individul și-a lăsat și chiar în­cu­rajat copilul minor să conducă un autoturism pe drumurile publice.…

o oră ago

Spirit civic demn de apreciat: portofel cu peste 2.000 de lei, restituit proprietarului

Recent, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un bărbat în vârstă de 56 de…

o oră ago