De curând, asistaţii social de la UAMS Baia de Criş au făcut un pelerinaj la Mănăstirea Prislop, iar cei care au avut ziua de naştere în luna octombrie au fost sărbătoriţi de conducerea instituţiei.
„Organizăm astfel de deplasări de câteva ori pe an. Ne-am gândit că dacă tot avem parte de o toamnă frumoasă, cu vreme bună, să mai organizăm încă un pelerinaj în 2018. Le asigurăm transportul, pacheţele cu mâncare şi bineînţeles, asistenţă de specialitate. Sunt momentele lor de bucurie, când pe lângă faptul că schimbă peisajul, se pot ruga în tihnă, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu. Am avut şi o gustare delicioasă, sărbătoriţii lunii (Constantin Dascălu, Daniela Punga, Adrian Tilianu, Viorel Jurca şi Sofia Bogariu) primind tort şi suc din partea noastră, pentru a-şi cinsti colegii. Le urez tuturor la mulţi ani, sănătate şi numai bine. Sperăm ca prin ceea ce facem, să se simtă apreciaţi şi iubiţi“, a spus Diana Bulz, managerul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş.
Printr-o circă din judeţ e zarvă mare după ce nişte băieţi au comis-o din nou,…
Daniel Hălăstăuan, președintele Subfilialei de Cruce Roșie din Vulcan Pentru organizarea unui concert de colinde…
Mihai H., adolescent din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie…
Peste 200 de kilograme de articole pirotehnice interzise au fost confiscate, până în prezent, de…
Primăria municipiului Hunedoara a instalat camere video de supraveghere în punctele de colectare a gunoiului…
Magdalena Șerban Conducerea Apa Prod SA Deva vrea să nu modifice tarifele pentru serviciile de…