De un an de zile, mediul privat din România este supus unei golăneli fiscale de către guvernul PSD-ALDE.
Codul Fiscal a fost modificat de 261 de ori, creându-se un haos total în aplicarea lui. Dacă azi, am mai vorbi de principiul predictibilităţii fiscale, am da dovadă de maximă ipocrizie. Dar foarte grav este faptul că s-a renunţat şi la principiul echităţii fiscale şi astfel, s-a ajuns la situaţia ca un român să lucreze 2 ore/zi şi să fie obligat să plătească înapoi ca şi când ar lucra 8 ore/zi. Să ai un venit lunar de 500 lei şi să fii obligat să achiţi contribuţii ca şi când ai câştiga 1900 lei. Deci, unde mai există echitatea fiscală ce prevede ca sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de norma venitului?
S-au mărit salariile bugetariilor, ca apoi, guvernul PSD-ALDE să transfere contribuţiile de la angajator la angajat – singurul obiectiv al acestei decizii fiind doar diminuarea creşterii venitului net al bugetarilor. Într-un singur an de guvernare s-a produs un haos fiscal, care a dus la reducerea investiţiilor private în economie cu cca. 20 la sută.
Introducerea de la 1 ianuarie 2018 a plăţii defalcate a TVA-ului, a crescut birocraţia în domeniul fiscal şi a dus la creşterea costului de administrare a firmelor. Practic, se forţează introducerea impozitului pe cifra de afaceri în locul impozitului pe profit. De asemenea, s-a introdus plata contribuţiei pentru sănătate pe dividende şi s-au aplicat multe alte măsuri, doar pentru a satisface foamea de bani a guvernului PSD-ALDE, bani pe care să-i cheltuiască în folosul lor şi nu al românilor!!
Preţurile au crescut într-un ritm alarmant, afectând grav puterea de cumpărare a pensionarilor şi a celor cu venituri mici. În judeţul Hunedoara se vor închide şcoli! Nu s-a construit un kilometru de autostradă sau un spital! În schimb, a crescut acciza la carburanţi, s-au scumpit creditele şi a crescut cursul de schimb leu-euro.
Tot ce s-a întâmplat în economie sub guvernarea PSD – ALDE este o golăneală fiscală ce aduce beneficii doar guvernanţilor şi clientelei lor politice, iar marii pierzători sunt românii, care sunt sfidaţi şi batjocoriţi.
Deputat Lucian Heiuş,
preşedintele PNL Hunedoara
Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…
Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…
Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…
Un tânăr de 23 de ani din județul Hunedoara, sudor de profesie și fără antecedente…
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hunedoara.…
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării calificate într-un…