Ascultând doi oameni…

Sâmbătă la prânz, interviu cu Cristian Pârvulescu la Radio România Actualităţi. Târziu în noapte, la TVR 1, Eugenia Vodă îl are ca invitat în a sa emisiune „Profesioniştii”, pe Cristian Tudor Popescu. Fără să ştie unul de interviul celuilalt, cei doi au atins un punct comun, din păcate, inaccesibil majorităţii, sau dacă nu inaccesibil, atunci cu siguranţă, considerat insuficient de semnificativ – anume, democraţia.
În pofida părerilor unei părţi – atenţie, unei părţi a comentatorilor acestei rubrici, numiţi chiar de colegul lor de partid, Sever Voinescu, „idioţi comentând”, – problema deficitului de democraţie este reală şi ridicată nu doar de mine, în paginile unui cotidian de provincie, ci de oameni cu o perspectivă, să spunem, naţională şi generală.
Cristian Pârvulescu a vorbit despre o relativă mobilizare a firavei societăţi civile româneşti, ca urmare a încercărilor multiple ale puterii, de a modifica regulile în timpul jocului. (Aici se cuvine făcută o paranteză. Oficiali de toate rangurile, tot din spectrul puterii, au ţipat pe toate vocile că Uniunea Europeană nu a procedat corect cu România şi Bulgaria, în cazul Schengen, pentru că a introdus pe parcurs condiţii diferite de cele iniţiale. Adică, au schimbat regulile în timpul jocului. Când o fac ceilalţi, ne deranjează. Când o facem noi, vrem binele ţării.) Reiau. Pârvulescu vorbea despre modificarea legii electorale şi despre necesitatea de a forţa cumva respectarea uzanţelor democratice.
Cristian Tudor Popescu – cel care, cu a sa întrebare despre vânătoare, adresată lui Adrian Năstase, i-a netezit drumul spre primul mandat lui Traian Băsescu – a vorbit din nou despre disoluţia instituţională şi derapajul democratic al României, accentuat pe fond de criză şi de slăbiciune a UE, ocupată cu salvarea Greciei. (Chiar – pentru România s-ar fi depus eforturile care se fac acum pentru Grecia? Mi-e teamă să răspund.)
Există destul de multe voci care afirmă explicit că România are probleme cu democraţia. Din păcate, nu că nu sunt auzite, dar sunt ignorate, iar derapajul este accentuat, cum spuneam, de criza economică. În pofida celor ce-şi doresc un partid atât de puternic, încât să poată fi asimilat cu unul unic (PSD a avut şi el un asemenea puseu, între 2001 şi 2004), de fiecare dată, opinia publică s-a dovedit mult mai puternică. Prin vot. Apelurile făcute atunci chiar de Traian Băsescu la presă, societate civilă, electorat, pentru refacerea unei Românii democratice şi dreptate şi adevăr, au avut efect. În schimb, numărul temelor false introduse de vreo şase luni în dezbaterea publică este alarmant, iar comasarea alegerilor, deşi poate fi dezirabilă chiar şi pentru o parte a Opoziţiei, va provoca un talmeş-balmeş de neimaginat. Se va reitera politic acel îndemn nostim, prezent până în urmă cu câţiva ani pe la unele magazine, pe post de strategie de marketing: „dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i!”