Categories: FlashSport

Argint olimpic la impresia artistică

Ciprian Marinuţ

Gimnasta Diana Bulimar, componentă a Lotului de junioare al României, a obţinut medalia de argint la sol, reuşind singura prezenţă pe podium pentru gimnastica feminină românească, la prima ediţie a Jocurilor Olimpice de Tineret de la Singapore. Sportiva din lotul de la Deva a impresionat juriul cu un exerciţiu cu un grad mare de dificultate, executat pe un mixaj de muzică populară.

Cadou de ziua ei de naştere
„Cu un stil proaspăt şi încântător, care arată cât de mult iubeşte solul, Diana Bulimar a câştigat complet inimile spectatorilor. Coregrafia exerciţiului s-a potrivit perfect cu muzica şi pentru ea a fost vizibil că se bucură de ceea ce face. Ca un actor versat, ştiind că a interpretat bine, Diana a mers apoi să se afunde în braţele antrenorului (Cristi Moldovan n.r). Punctajul de 14.325 i-a adus medalia de argint, un cadou unic pentru ziua ei de naştere, împreună cu aplauzele unei mulţimi entuziaste, care i-a cântat “Happy Birthday”, în onoarea zilei sale de naştere”, a punctat site-ul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică.
   Performanţa Dianei Bulimar a venit, sâmbătă, în ultima zi a finalelor pe aparate a competiţiei de la Singapore, prima ediţie a Jocurilor Olimpice de Tineret. În calificări, ordinea a fost: Viktoria Komova (Rusia, 14.550), Sixin Tan (China, 13.950) şi Diana Bulimar (România, 13.950). Diana a crescut virtuozitatea exerciţiului său în finală şi a obţinut nota 14.325 (5.500 dificultate + 8.825 execuţie), cu care s-a clasat după chinezoaică, dar înaintea gimnastei din Rusia. La competiţia de la Singapore, unde a fost supervizată de antrenorul Cristian Moldovan, Diana s-a clasat pe locul şase la individual compus şi pe poziţia şapte la bârnă.

Ştia de medalie, încă de la Deva
Lăcrămioara Moldovan, componentă a colectivului tehnic al Lotului de Junioare de la Deva, alături de Gheorghe Orban, Cristian Moldovan, Ramona Micu, Adela Popa şi de coregrafa Corina Dorean, spune că Diana Bulimar era convinsă că va lua medalie la sol încă de acasă. „Are un exerciţiu foarte bun, cu un grad mare de dificultate pentru o junioară, pe care-l execută bine. La Singapore, execuţia ei a fost superbă, iar muzica, un mixaj popular, ales de mine, i s-a potrivit perfect şi a ajutat-o să cucerească juriul şi publicul. Diana era convinsă că va lua medalie la sol, încă de când a plecat de la Deva, pentru că muncise foarte mult. Sperăm ca ea să facă pasul spre lotul de senioare şi să fie în echipa olimpică a României, pentru că e talentată şi ambiţioasă”, a spus Lăcrămioara Moldovan.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

9 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

9 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

9 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

9 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

9 ore ago