Categories: Eveniment

Arestat pentru mai multe spargeri

Loredana Goangă

Un tânăr de 23 de ani, din Uricani, a fost trimis după gratii, după ce oamenii legii au stabilit că a comis mai multe furturi din societăţi comerciale.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Hunedoara, în data de 15 iunie a.c., poliţiştii care patrulau pe bulevardul Iuliu Maniu din municipiul Deva, au observat că uşa de acces a unei societăţi comerciale era întredeschisă şi prezenta urme de forţare. În urma cercetării la faţa locului s-a stabilit că în noaptea de 14/15 iunie, persoane necunoscute au forţat uşa şi au intrat în interiorul magazinului de unde au furat 34 de cartele telefonice în valoare de 918 lei. Cinci zile mai târziu, anchetatorii au aflat cine este suspectul, astfel că sâmbătă, 21 iunie, acesta a fost prezentat Judecătoriei Deva, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
La arestarea sa a contribuit şi faptul că bărbatul este suspect şi în cazul a altor două furturi, comise în aceeaşi noapte, în Deva. Dacă dintr-un magazin second-hand de pe bulevardul Decebal a plecat cu 50 de lei, de la sediul unei sucursale de asigurări a furat 200 de lei şi două aparate foto, prejudiciul fiind de aproximativ 500 de lei. În toate cazurile, tânărul a forţat uşa de acces.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…

16 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…

16 ore ago

Bulina neagră

David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…

16 ore ago

O cursă contra cronometru pentru demnitate: Un hunedorean întors din Anglia cu cancer în fază terminală a fost arestat în baza unei condamnări mai vechi

Un apel disperat zguduie comuni­tatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…

16 ore ago

Investiție în viitorul învățământului tehnic: O nouă hală modernă a fost finalizată la Liceul Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu

Magdalena Șerban Baza materială a Liceului Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu continuă să se…

16 ore ago