Categories: EvenimentFlash

Arestat pentru lipsire de libertate şi tentativă de viol

Maximilian Gânju

Un bărbat de 41 de ani din municipiul Lupeni, aflat în urmărire naţională, a fost prins de poliţiştii din localitate şi trimis direct după gratii. Individul a încercat să violeze o adolescentă de 17 ani.
Bărbatul, aflat acum în arest, a sechestrat o tânără de 17 ani din Lupeni şi, după ce a dus-o într-un loc izolat de la marginea localităţii, pe un deal, a vrut să abuzeze de ea. Norocul fetei a fost că individul s-a speriat după ce a auzit vocile unor trecători şi adolescenta a reuşit să fugă din mâinile agresorului. Recidivistul, pe nume Francisc Carol Stoica, a încercat să scape de răspundere şi a fugit de acasă înainte ca poliţiştii să ajungă la el pentru a-l audia. A reuşit să stea ascuns o săptămână, însă luni, în urma informaţiilor adunate de anchetatori, a fost descoperit şi arestat preventiv.
”În cursul zilei de ieri, poliţiştii din municipiul Lupeni au efectuat o acţiune în zona cartierului Bărbăteni din localitate, în urma căreia a  fost identificat un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Lupeni, care în data de 21 iulie 2014 a săvârşit infracţiunile de tentativă de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, împotriva unei minore în vârstă de 17 ani, din municipiul Lupeni. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în jurul orei 12:30, minora a fost acostată de către suspect în zona Parcului Tineretului din Lupeni şi dusă pe un deal în apropierea străzii Mierlaşu, unde acesta a încercat să întreţină relaţii sexuale cu tânăra, fără acordul acesteia. Minora a reuşit să fugă în momentul în care de zona menţionată s-au apropiat alte persoane”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Potrivit şefului Poliţiei Lupeni, Dan Mocanu, individul este în evidenţele colegilor lui cu antecedente penale şi acum este cercetat în stare de arest preventiv pentru tentativă de viol şi lipsire de libertate.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean