Categories: Sport

Arcaşii, în cantonament la Iaşi

Viorel Hăbian, antrenorul echipei naţionale a României şi al arcaşilor de la SCM Deva, a afirmat că trei sportivi ai clubului de la poalele cetăţii vor fi în cantonament la Iaşi, în Perioada 12-18 decembrie. „Luminiţa Boroş, Simona Băncilă şi Răzvan Marcu fac parte din Lotul Olimpic al României, iar în perioada 12-18 decembrie, cei trei vor fi cantonament la Iaşi. Cu sprijinul COSR şi al MTS, arcaşii vor avea încă un stagiu de pregătire în luna ianuarie, cel mai probabil în Turcia. Sunt foarte fericit de sprijinul pe care îl primim de la Comitetul Olimpic, pentru că numai 15 federaţii din România se mai bucură de finanţare de la ei”, a precizat tehnicianul. Acesta a afirmat că Baza „Anena” din Aninoasa va fi modernizată în mai multe etape şi că în curând va putea găzdui cantonamente ale echipei tricolore. „În curând vor fi gata sala de mese şi bucătăria, iar apoi urmează refacerea camerelor. Se va insista în continuare şi pe selecţia în rândul copiilor, iar din acţiunea făcută la şcoli în luna decembrie vom selecţiona 25 de copii, toţi foarte talentaţi”, a spus antrenorul Viorel Hăbian.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul sta­tului, folosește re­sur­sele statului, dar nu scoate…

4 ore ago

Bulina neagră

Gavrilă Albert B., din Petroșani Pentru că a fost găsit vinovat și condamnat pentru patru…

4 ore ago

Bulina albă

Pascal Carina Simina, respon­sabil Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, Pentru că instituția a fost…

4 ore ago

Nu mai ai Cartea de Muncă, ieși la pensie cu bani mai puțini

Mulți hunedoreni întâmpină dificultăți deoarece nu au Cartea de Muncă. Asta înseamnă că vor primi…

4 ore ago

Detaliul din lege care a scăpat o firmă din Deva de o amendă usturătoare

O firmă din Deva a convins o ins­tan­ță de judecată, prin avocați, că a fost…

4 ore ago

Tânără de 26 de ani, găsită inconștientă cu droguri în buzunare

O tânără din Lupeni, în vârstă de 26 de ani, a fost găsită inconștientă pe…

4 ore ago