Cu o săptămână înainte de startul returului ligilor doi şi trei, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunţat că brigăzile delegate la meciurile etapei nu se vor mai publica pe site-ul www.frf-cca. din timp, iar identitatea fluieraşilor va fi aflată doar la ora jocului. „Brigada cu cei trei arbitri care vor conduce meciul va veni direct la stadion, urmând a participa la şedinţa tehnică a meciului. Nu se va mai pune problema cazării. Plata baremului va fi efectuată de club în contul CCA în săptămâna de după joc şi de acolo, banii vor fi transferaţi arbitrilor”, a declarat un oficial al CCA. (C. Marinuţ)
Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…
În eveniment au fost implicate 3 autoturisme în care se aflau, în total, 5 persoane.…
În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…
Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…
Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…
S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că a încălcat ordinul de protecție,…