Înainte de depunerea contestaţiilor, procentul de promovabilitate la nivel judeţean este de 20,47 la sută, mai puţin cu aproximativ două procente faţă de sesiunea de toamnă a anului trecut, când a fost de 22,27 la sută. Din totalul celor 1.101 candidaţi înscrişi, s-au prezentat 894. Dintre aceştia, 183 au luat note de trecere, 711 au fost respinşi. Nici un absolvent nu a reuşit să obţină o medie între 9 şi 10, dar sunt şapte candidaţi cu medii între 8 şi 9, 16 au obţinut note între 7 şi 8 şi 160 cu medii între 6 şi 7. În funcţie de forma de învăţământ urmată, promovabilitatea cea mai bună s-a înregistrat la cei de la frecvenţă redusă, 22,73 la sută, cei de la zi au trecut cu brio în proporţie de 20,62 la sută, iar cei mai slabi au fost la seral, 14,29 la sută. Ieri şi astăzi se pot depune contestaţii, iar mâine vor fi afişate rezultatele finale. (O.Mihnea)
Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…
Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…
Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Judecătoria Hunedoara a respins cererea ca neîntemeiată și a sancționat-o pe reclamantă cu suma de…
Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…
Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…