Violatorul, Mircea Nuţă, are 52 de ani şi este din judeţul Dolj, iar fapta comisă a avut loc anul trecut. Individul aciuat în judeţul Hunedoara a ajuns în comuna Şoimuş, unde a intrat peste o bătrână de 72 de ani, a violat-o şi apoi a bătut-o pentru a afla unde-şi ţine economiile. Nuţă a fost condamnat de judecătorii din Deva la cinci ani de închisoare pentru tâlhărie calificată şi cinci ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Instanţa a stabilit că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente şi a contopit pedepsele, dar a adăugat un spor de pedeapsă, astfel că violatorul a primit o condamnare de şase ani şi opt luni închisoare. Individul poate face apel la sentinţa instanţei de fond.
Anchetatorii spun că Nuţă şi-a premeditat fapta. Acesta a intrat peste bătrâna de 72 de ani ştiind că locuieşte singură. Potrivit poliţiştilor, suspectul ar fi pătruns în locuinţă prin spargerea unui geam. A bătut-o pentru a o obliga să întreţină relaţii sexuale cu el, dar şi ca să îi dea toţi banii din casă. (M. Gânju)
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…