Categories: Comunitate

Aproape 8.000 de declaraţii depuse

Adriana Năstase

Finanţele publice din judeţ au informat că, până la data de 25 februarie, adică până la termenul limită, au fost depuse 98 la sută dintre declaraţiile privind obligaţiile aferente lunii ianuarie.
Asta înseamnă că s-au depus 7.962 de declaraţii D112. Un număr de 541 dintre acestea a fost trimise on-line. Declaraţia unică (D112) cuprinde obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, informaţii care erau furnizate până la implementarea acestui sistem către patru instituţii (ANAF, CNPAS, ANOFM, CNASS).

Amenzi în caz de nedepunere sau întârzieri

Nedepunerea sau depunerea cu întârziere a formularului 112 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 500–1.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv între 1.000–5.000 de lei pentru persoane juridice. În situaţia în care angajatorul nu depune în mod repetat declaraţia lunară, acesta va fi declarat inactiv, cu consecinţele legale ce decurg de aici.
Până la data de 1 iulie 2011, contribuabilii vor putea depune noul formular fie prin Internet, fie la ghişeu. Începând cu 1 iulie 2011, depunerea prin Internet devine obligatorie. Depunerea prin Internet presupune achiziţionarea unui certificat digital calificat de semnătură electronică, emis de furnizorii autorizaţi şi înrolarea acestuia la organele fiscale.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

15 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

16 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

16 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

16 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

16 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

16 ore ago