Nicoleta Popa
Cu puţin peste 1.300 de elevi din judeţul Hunedoara vor intra anul acesta în programul „Bani de liceu”, care are drept scop sprijinirea financiară a liceenilor care provin din familii cu venituri mici.
Astfel, potrivit unui act legislativ, liceenii care provin din familii sărace, primesc în fiecare lună o bursă de 180 de lei. Din păcate, din cauza unei modificări aduse de actualii guvernanţi respectivului act normativ, numărul elevilor din judeţ care vor beneficia în acest an de sprijinul financiar acordat de stat este mai mic cu aproape 600 decât anul trecut. Acest lucru se datorează faptului că, pentru a beneficia de bursa socială, cuantumul venitului brut lunar pe membru de familie a scăzut la 150 de lei, faţă de 200 de lei, cât era anul trecut.
Vin abia în decembrie
Dar şi aceşti bani vor fi primiţi de către cei în drept cu întârziere. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, inspectorul general Alexandru Lăutaru, spune că banii vor ajunge la şcolari abia în luna decembrie. „Toţi elevii hunedoreni care au solicitat în acest an bursa şcolară şi care au îndeplinit condiţiile impuse de Ministerul Educaţiei vor primi banii. La începutul lunii, vom transfera listele către unităţile şcolare, iar spre sfârşitul lunii noiembrie, sperăm să putem face viramentele. Menţionez că elevii vor primi retroactiv sumele cuvenite, adică începând cu luna septembrie”, a declarat inspectorul şcolar general.
Şi pentru cei de la „arte şi meserii”
Programul „Bani de liceu” se adresează elevilor care urmează liceul la cursuri de zi sau şcoala de arte şi meserii şi care provin din familii al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele trei luni înainte de depunerea cererii, este de cel mult 150 de lei. Elevii vor primi ajutorul financiar pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv în timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă, respectiv în perioada efectuării practicii de profil.
Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lămpașe a județului nostru…
Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…
Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…
Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…
Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…
Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…