ActualitateFlash

Aproape 20.000 de hunedoreni, restanţieri la taxe şi impozite

Sorina Popa

Primăria Hunedoara a pus piciorul în prag şi i-a somat pe locuitorii care nu au catadicsit să-şi plătească taxele şi impozitele. Pentru că fosta conducere nu s-a ocupat serios de problema colectării sumelor la bugetul local, lucrurile au luat o turnură greşită.

10 milioane de lei restanţe

„Îi somăm pe cei care nu şi-au achitat taxele şi impozitele locale. Facem ordine în acest caz, deoarece când am preluat conducerea primăriei, am descoperit că nu s-au plătit amenzi, taxe şi impozite. Conform Codului Fiscal, dacă timp de cinci ani nu se achită aceste taxe către bugetul local sau personalul specializat nu somează printr-o adresă scrisă, aceste sume de bani se prescriu. De aceea, am hotărât să întrerupem prescrierile şi am trimis, încă de acum şase luni, somaţii scrise la peste 19.000 de persoane fizice şi la aproape 1.000 de societăţi comerciale, pentru că nu şi-au plătit dările. În total, suma pe care trebuie să o recuperăm se ridică la peste 10 milioane de lei”, a declarat Dan Bobouţanu (foto), viceprimarul municipiului Hunedoara.

330 de chiriaşi somaţi

„Vrem să facem ordine în ceea ce priveşte colectarea impozitelor la bugetul local. Am găsit o situaţie extrem de gravă aici, în urma unui control intern şi am decis să luăm măsuri. Astfel, credem că va creşte semnificativ plata taxelor, ca să putem susţine investiţiile în folosul comunităţii, în anul ce urmează”, a adăugat Bobouţanu. În cele şase luni amintite, au fost somaţi şi 330 de chiriaşi, restanţieri la plata chiriilor către primărie. În urma notificărilor făcute, la bugetul local s-au strâns 100.000 de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

5 comentarii la „Aproape 20.000 de hunedoreni, restanţieri la taxe şi impozite

  • aha, pa barosani ii scutiti de miliarde, si pe noi ne beliti pentru citeva sute.
    brava !!

  • Scoateti la licitatie sau vindeti apartamentele,casele sau spatiile detinute de primarie.Casele din centrul vechi detinute de primarie se degradeaza pe zi ce trece,in loc sa fie vandute si puse in valoare ca in orice oras civilizat.

  • Cel mai usor lucru in ziua de azi.Sa trimiti somatie, apoi sa inaintezi dosarul catre ex.judec.si sa-l jefuiesti pe amaratul care nu si-a platit darile la un stat care l-a jecmanit continuu de 23 de ani.Asta ati promis in campaniile electorale,ca parca altfel sunau frumoasele vorbe aruncate cu nemiluita de toti candidatii, care mai de care.Oare de prea mult bine sunt atatia datornici in Hunedoara?
    Aveti noroc ca pe meleagurile astea mamaliga se conserva bine.

  • Ce o sa faceti cu cei pe care-i aruncati in strada ,cu buna stiinta a voastra ,vor devenii infractori ,va vor astepta in strada si o sa va dea in cap si va vor fura plasa cu mancare si portofelul din buzunar ,in campania electorala ati promis ,locuinte sociale,locuri de munca ,unde sunt astea ,este rusinos sa atentati la viata unui sarac si voi sa furati miliarde din banii publici .

  • Pentru a nu se degrada drumul spre Racastie care deabia a fost refacut trebuie refacut santul de langa drum pentru a nu se mai scurge apa pe carosabil .Deci primaria sa-i puna pe ce-i ce primesc ajutoare sociale sa faca acel sant ,ca slava domnului primesc destule ajutoare si de la UE fiid-ca-i usor sa intinzi mana.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura