Categories: Actualitate

Aproape 100 de studenţi străini studiază la Universitatea din Petroşani

Aproape 100 de studenţi străini urmează cursurile Universităţii din Petroşani, iar în următorii ani, numărul acestora ar putea creşte.

„În prezent, la Universitatea din Petroşani studiază 80 de studenţi din Republica Moldova, şapte din Turkmenistan şi un student din Gabon, stat de pe continentul african. Toţi sunt studenţi serioşi, iar cursurile le urmează în limba română. Suntem o universitate care ne-am deschis uşile tuturor studenţilor din întreaga lume, interesaţi să urmeze cursurile Masteratului în inginierie minieră în limba engleză. Este un program pe care l-am înfiinţat recent şi urmează să primim acreditarea de la Ministerul Educaţiei. Sunt absolvenţi ai Universităţii din Petroşani care lucrează în domeniul proiectării tehnologiei miniere în Australia”, ne-a declarat profesorul Sorin Radu, rectorul Universităţii din Petroşani. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

9 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

9 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

9 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

9 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

9 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

9 ore ago