Aplicaţia „Deva24”, succes peste aşteptări

Lansată în vara anului trecut, aplicaţia ”Deva24” are succes. Aplicaţia este utilă devenilor, pentru că pot sesiza problemele lor, iar în cel mai scurt timp primesc şi un răspuns.

Primarul Florin Oancea susţinea anul trecut că noua aplicaţie de sesizări este un instrument oficial de comunicare, iar primăria este obligată să răspundă în termenul maxim de 30 de zile. Sesizările formulate prin intermediul ei vor fi repartizate în scurt timp de la înregistrare departamentului din primărie unde pot fi rezolvate.
„Fiecare problemă primeşte o bulină roşie, iar după ce aceasta se rezolvă, bulina se va înverzi. Prin sondare, vom verifica dacă sunt soluţionate reclamaţiile devenilor. Aplicaţia conţine şi o hartă interactivă, cetăţenii pot vedea dacă acea problemă s-a rezolvat sau nu“, a declarat primarul Devei. Aplicaţia a costat circa 81.000 de lei.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei municipiului Deva, în acest an, au fost înregistrate 974 de sesizări prin această aplicaţie, din care au fost rezolvate 826. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Degeaba exista daca nu se rezolva toate problemele. Am sesizat mai.multe probleme. Au spus ca le are in vizor , ca se vor rezolva, ca peste ceva timp....si nimic. Oare am ajuns sa ne mentim pe fata cu aceasta aplicatie, care a costat asa scump? de ce mintiti cetatenii?

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

23 de minute ago