Politica si administratie

Aplicarea sistemului de plăţi defalcate a TVA de la 1 decembrie 2018 trebuie analizată şi discutată cu mediul de afaceri

Începând cu luna octombrie şi până la data de 31 decembrie 2017, agenţii economici pot opta pentru aplicarea plăţii defalcate a TVA. Deputatul ALDE Hunedoara Marius Surgent (foto) spune că în aceste luni în care va putea fi aplicată opţional noua formulă de încasare a TVA-ului, parlamentarii ALDE vor avea discuţii cu reprezentanţii firmelor private pentru a putea analiza efectul pe care această decizie a guvernului o are asupra mediului economic din România.
„Trebuie redusă evaziunea fiscală, dar trebuie asigurat un mediu economic sănătos”
“În perioada premergătoare aplicării acestei măsuri, vom avea consultări cu reprezentanţii mediului de afaceri, astfel încât să înţelegem cât mai bine care este impactul asupra agenţilor economici. Vrem, ca atunci când vom discuta această lege în Parlamentul României, să deţinem toate informaţiile necesare luării unei decizii. Suntem un partid de dreapta care susţine un mediu economic sănătos şi competitiv, fiind conştienţi că numai astfel putem progresa. Pe de altă parte, trebuie să privim cu mare atenţie şi la faptul că încă suntem la coada Uniunii Europene în ceea ce priveşte încasările din TVA la bugetul statului. Tocmai de aceea cred că ar trebui să existe o schimbare în modul de abordare a acestei probleme”, a declarat Marius Surgent, deputat ALDE de Hunedoara.
“Parlamentarii ALDE vor depune amendamentele necesare”
„Această nouă metodă de colectare a TVA-ului la stat va fi aplicată opţional, de la 1 octombrie 2017, până la sfârşitul anului. Şi acest lucru ne va da posibilitatea de a verifica dacă această nouă metodă de încasare a TVA-ului, propusă de guvern, se justifică. Tocmai de aceea, spun că o decizie în ceea ce priveşte votul în parlament, faţă de această lege, nu va fi luată decât în urma unor analize foarte atente. Analiză care va fi făcută în urma discuţiilor pe care le vom avea cu reprezentanţii mediului de afaceri, pentru a putea vedea care sunt deficienţele acestei legi şi care este impactul ei asupra mediului de afaceri. Dacă vom constata că este nevoie, vom veni în parlament cu amendamentele necesare“, a concluzionat deputatul ALDE.

2 comentarii la „Aplicarea sistemului de plăţi defalcate a TVA de la 1 decembrie 2018 trebuie analizată şi discutată cu mediul de afaceri

  • Am citit cu mare atentie articolul dvs. si am remarcat ca intr-un fel sau altul sustineti tampenia asta PSD-dista cu TVA-ul. Povestea cu amendamentele e praf in ochi…va spulbera PSD. Analiza si discutiile cu mediul privat trebuiau facute inaite de a promova o tampenie ca asta cu TVA-ul. Va rog sa-mi raspundeti cate tari din UE aplica acum acest split TVA si cate tari au avut aceasta metoda de TVA si cat timp l-au aplicat?

  • Mariusica taicaaa
    uite doua adevaruri foarte bine punctate
    1. „Analiza si discutiile cu mediul privat trebuiau facute inaite de a promova o tampenie ca asta cu TVA-ul”.
    2. „Povestea cu amendamentele e praf in ochi…va spulbera PSD”.
    Si inca ceva
    Habar nu avuram cand umblai prin judet, de mana cu Bogdanel, pentru a strange putere pentru Molotel, ca o sa va vedem pupand curul PSD.
    Dar, pentru necunoscatori visatori de cai verzi pe pereti, asta-i fata hidoasa a politicii „de la infintare”.
    Hai, la gara cu gargara si sos tzatzichi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura