Categories: Comunitate

Aplica Gorgona Medusa, piesă reprezentativă a muzeului din Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune publicului în cadrul rubricii Piese reprezentative din colecţiile muzeului, Aplica cu reprezentarea Gorgonei Medusa. Povestea acestei piese de excepţie ne este spusă de Oana Tutilă, arheolog, Secţia de Arheologie.
O vizită la muzeul din Deva include în mod obligatoriu sala Tezaurului. Nu ai cum să ratezi camera comorilor, poate chiar pentru asta ai venit la palat. Ai ajuns la uşă şi preţ de o clipă te gândeşti la ce (crezi tu că) vei vedea: multe podoabe din aur, grămezi de kosoni, măcar o brăţară şi, de ce nu, o lampă fermecată… Tragi aer în piept şi păşeşti nerăbdător peste prag. Începi conştiincios periplul din partea dreaptă, cronologic. Priveşti pe rând piesele care stau cuminţi în spatele sticlei, citeşti explicaţiile, încerci să-ţi imaginezi cum erau folosite unele dintre ele. Nici nu ştii cum ai ajuns în faţa vitrinei centrale, vrei să treci mai departe pentru că în partea stângă încep să se etaleze monede de tot soiul. Te mai uiţi o dată la piesele din faţa ta. La etaj, câteva frunzuliţe de aur se bronzează la lumina spoturilor. Mai jos, un chip bucălat stă confortabil între faldurile de catifea vişinie şi pare că a câştigat cel mai râvnit loc de pe scenă. Oare de ce? Panoul explicativ te avertizează că, dacă nu eşti atent, s-ar putea să rămâi împietrit în faţa… Gorgonei Medusa. Şi îţi spun pe cuvânt, nu am văzut nici un vizitator care să nu fi căzut în mrejele ei. Nu-ţi vine să crezi! Medusa ucisă de Perseu era o creatură hidoasă cu părul transformat în şerpi, iar tu ai în faţa ochilor o figură umană în toată regula. Nu te amăgi, dacă te uiţi mai bine îi poţi citi, în cuta adâncă de pe frunte şi în mănunchiul de riduri de la rădăcina nasului, încruntarea şi furia ţinută în frâu. Şi dacă stai să cugeţi, parcă şi buclele răvăşite te duc cu gândul la şerpii din legendă. Acum te priveşte de după un geam, dar mai faci un exerciţiu de imaginaţie şi te gândeşti că Medusa a fost cândva fixată pe pieptul unei statui sau poate doar ornamenta o piesă de mobilier. Te dezmeticeşti, începi să numeri bani din toate timpurile şi mergi mai departe, să descoperi şi meduzele de pe monumentele funerare care lenevesc în lapidariu.
În continuare vă prezentăm câteva date tehnice ale artefactului care este vedeta povestioarei de mai sus. Piesa este o aplică turnată din bronz şi aurită, având dimensiunile de 15 x 14,4 cm. Ea a fost descoperită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în 1973, în timpul cercetărilor arheologice efectuate în partea de nord a complexului de temple al zeilor Aesculapius şi Hygieia. (M.Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

14 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago