Comunitate

Apel al primarului din Crişcior

      Primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui (foto), roagă oamenii din comunitatea pe care o păstoreşte ca de Sfânta Maria, sărbătorită în 15 august, să participe la slujba religioasă îmbrăcati în straie populare.
„Fiind vorba de hramul Bisericii Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului din Crişcior, lăcaş ctitorit de voievodul Bâlea Boarul în secolul XIV-XV, pe locul unuia de lemn, din secolul XIII-XIV, venim cu această rugăminte adresată nu doar localnicilor, ci tuturor celor legaţi sufleteşte de meleagurile noastre. Ne dorim să fie prezenţi în număr cât mai mare şi îmbrăcaţi în port tradiţional, aşa cum o făceau înaintaşii noştri. Monumentul istoric are o însemnătate religioasă aparte, legătura cu biserica, dezvoltată de-a lungul timpului, unind semenii. Din păcate, pe lângă această biserică mulţi trec cu indiferenţă, fără să bănuiască ce comori de istorie şi artă păstrează rusticul monument. Este reprezentanta credinţei băştinaşe, neclintită din loc cu toate loviturile din vremuri. Cred cu tărie că dacă până şi credinţa ne-o uităm, este ca şi cum ne aruncăm identitatea”, a afirmat primarul Ovidiu Furdui.
Trebuie amintit că acest apel nu este unul întâmplător, deoarece nu demult a debutat proiectul „Dezvoltarea Agroturismului în Comuna Crişcior la nivel European“, în baza căruia se doreşte identificarea şi promovarea unor simboluri-cheie pentru dezvoltarea turismului autohton, dar în egală măsură şi sprijinirea şi încurajarea cetăţenilor în vederea susţinerii, prin implicare directă, a sectorului turistic şi a celui agricol zonal. Printre multe altele, va fi întocmit un catalog de prezentare, care va conţine 100 de fişe distincte, ce vor face cunoscute vechile îndeletniciri. De asemenea, fiecare fişă va include câte un video aferent. Deja, în mediul online şi pe reţelele de socializare a luat startul promovarea unor concursuri cum ar fi de ţesut, de cosit, de echilibristică pe vârful căpiţelor de fân, de greblat, de căutat aur, de sculptat în lemn, degustări de bucate etc, dar şi a potenţialului istoric şi turistic (https://www.facebook.com/primaria.comuneicriscior). Competiţiile propriu-zise se vor desfăşura anul viitor, în baza unui calendar al acţiunilor, nelipsind diplomele şi premiile.
„Profesorul universitar Avram Fiţiu, de la USAMV Cluj-Napoca, este omul de bază în acest demers. Vrem să construim agroturismul local şi să încurajăm comunitatea să fie parte integrantă. Urmează ca familiile care vor să implice în proiect să beneficieze de un tablou de promovare, care va fi distribuit atât în formă tipărită, cât şi online. Aşa cum am mai afirmat, căutăm să scoatem la lumină şi să materializăm tot ceea ce este definitoriu. După ce avem toată informaţia centralizată, catalogul îl vom împărţi în cadrul evenimentelor locale, naţionale şi internaţionale (târguri şi expoziţii), dar şi prin Centrul de Informare Turistică şi în spaţiul virtual”, a mai precizat primarul din Crişcior.(Magdalena Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura