Politica si administratie

Aparatură nouă, de ultimă generaţie, pentru spitalul din Brad

Magdalena Şerban

Secţia de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal Brad a fost dotată cu o nouă masă pentru intervenţii chirurgicale şi un nou electrocauter, acestora adăugându-li-se, începând de ieri, un ecograf de ultimă generaţie. Suma investiţiei depăşeşte 320.000 lei.
„Banii provin de la Ministerul Sănătăţii, iar din bugetul municipalităţii s-a asigurat cofinanţarea. Ieri a ajuns şi ecograful. Este unul cu sondă vaginală şi program special pentru Obstetrică-Ginecologie. Ramura aceasta medicală este una foarte solicitată, implicând şi Compartimentul de Neonatologie. De la începutul lui 2018 şi până în 25 octombrie s-au înregistrat 204 de naşteri la noi în spital. Avem un medic primar şi unul specialist, iar de la 1 ianuarie 2019 va mai veni încă un medic specialist. Masa pentru intervenţii chirurgicale trebuia schimbată neapărat, de altfel ea funcţionând chiar până cu o zi înainte să ne vină cea nouă. S-a investit mult în această secţie, tocmai în ideea că viitorii cetăţeni se nasc aici, aşa că facem tot posibilul să-i primim în cele mai bune condiţii. Oricum, trăgând linie la anul calendaristic, din punct de vedere investiţional se poate afirma că a fost unul foarte bun. Cu acest prilej doresc să le mulţumesc primarului şi consilierilor locali, care sunt deschişi la tot ceea ce înseamnă sistem local de sănătate. E un domeniu care ne cere să ţinem pasul cu tehnologia ce se schimbă în ritm alert, evoluând metodele de diagnosticare precisă, precum şi cele de tratament”, a afirmat Ioan Cobori (foto), managerul Spitalului Municipal Brad.
Mai trebuie amintit că tot de curând, a fost dotat cu echipamente noi şi Laboratorul de Recuperare Medicală şi Fizioterapie al instituţiei medicale brădene, totul concretizându-se cu fonduri exclusiv de la bugetul local. De altfel, dotarea cu aparatură performantă, în vederea sporirii calităţii actului medical oferit pacienţilor este un deziderat al lui Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura