ComunitateFlash

Aparatură de ultimă generaţie pentru operaţiile de cataractă la Spitalul din Deva

Natalia Bumbac04 oftalmologie (4)

Nu foarte mulţi oameni din Deva şi din judeţ ştiu că, de doi ani, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, cataracta, o maladie oculară care poate duce la pierderea totală a vederii, este tratată la cele mai înalte standarde medicale.
Aparatura folosită de medicii de la spitalul devean pentru intervenţia chirurgicală necesară într-un astfel de caz este identică cu cea utilizată în cele mai performante unităţi medicale din ţară şi din străinătate, fiind produsă în SUA. Până acum, peste 500 de persoane care sufereau de cataractă au revenit la o vedere normală, după ce au apelat la serviciile asigurate de medicii Secţiei de Oftalmologie a SJU Deva.
Vederea revine în 15 minute
Mai exact, datorită unui aparat special, achiziţionat din sponsorizări şi fonduri de la bugetul administraţiei judeţene, pacienţii care suferă de cataractă îşi pot recăpăta vederea în urma unei intervenţii chirurgicale de aproximativ 15 minute. De efectuarea operaţiilor miraculoase la SJU Deva se ocupă medicul primar oftalmolog, Diana Miclăuş, şefa Secţiei de Oftalmologie a SJU Deva.
„Aparatul operează prin metoda de facoemulsificare, folosind principiul cu ultrasunete, care permite o intervenţie microchirurgicală minim invazivă de înaltă performanţă. O astfel de operaţie durează între 15 şi 20 de minute. Un alt plus al acestei intervenţii este că nu necesită fire de sutură, iar perioada de recuperare postoperatorie scade foarte mult. Din a doua zi, pacientul poate desfăşura activităţi normale, vede bine, poate citi sau se poate uita la TV, având anumite restricţii în ceea ce priveşte efortul fizic. În trecut, o operaţie de cataractă dura între 30 şi 45 de minute, iar perioada de recuperare postoperatorie era de lungă durată”, a explicat medicul Diana Miclăuş. Aceasta a mai afirmat că pacienţii sunt bine supravegheaţi de medicii spitalului pe perioada postoperatorie. Operaţia de cataractă presupune în fapt înlăturarea cristalinului deteriorat şi înlocuirea lui cu unul artificial, modalitate prin care pacientului îi revine vederea.
Boala se tratează şi la un stadiu avansat
De intervenţiile chirurgicale prin metoda de facoemulsificare pot beneficia pacienţii care au asigurare medicală, o parte dintre costuri fiind suportată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara. Potrivit medicului Diana Miclăuş, pacienţii care suferă de cataractă trebuie să apeleze cu încredere la acest tip de operaţie, chiar şi cei la care boala a ajuns într-un stadiu avansat.
„Şi pacienţii care nu văd nimic din cauza acestei afecţiuni sunt tratabili, doar că recuperarea este mai de durată. Ca în cazul oricărei alte boli, cu cât mai repede pacientul se prezintă la medic, cu atât mai uşor va fi tratat. Cataracta se caracterizează prin înceţoşarea şi scăderea vederii, afecţiunea manifestându-se sub mai multe forme”, a mai afirmat şefa Secţiei de Oftalmologie a SJU Deva.
La Secţia de Oftalmologie a SJU Deva activează patru medici primari oftalmologi, fiind singura linie de gardă din judeţ. Aici, pacienţii sunt trataţi de toate afecţiunile oculare, mai puţin de cea de dezlipire de retină, care se tratează doar la câteva centre medicale universitare specializate din ţară.

One thought on “Aparatură de ultimă generaţie pentru operaţiile de cataractă la Spitalul din Deva

  • Si cate plangeri de malpraxis exista in urma acestor operatii?!!!
    Despre asta nu vorbeste nimeni?
    Operatiile cine le face…..?!!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura