Categories: Actualitate

APA ȘI IGIENIZAREA

Proiectul Districtual educaţional APA ȘI IGIENIZAREA este organizat în acest an de Rotary Club Deva Castrum și Lions Club Deva Sarmizegetusa, gra­ție unui parteneriat de colaborare între cele două cluburi. Apa şi igienizarea reprezintă una dintre marile direcții de acțiune ale Rotary Internaţional de peste un deceniu și a câștigat o largă popularitate peste tot în lume.

Concursuri inedite
„La nivelul comunității devene am în­ceput acest proiect în urmă cu patru ani, sub formă de prezentări, dezbateri, in­for­mări și concursuri de desene la câteva clase de gimnaziu folosind materiale informative obținute de la district: broșuri, pliante. Atractivitatea tematică și dorința de implicare a copiilor au făcut ca ediția a III a să o extindem pe două unități școlare: Colegiul Național Pedagogic Regina Maria și Colegiul Național Decebal. Actuala ediție, a IV, am extins-o la nivelul tuturor școlilor din municipiul Deva. Ineditul acestei ediții constă în organi­zarea Proiectului – Concurs pe trei sec­țiuni: PICTURĂ (învățământ primar), ESEU (învățământ gimnazial), FOTO­GRA­FIE (învățământ liceal) ceea ce a permis o largă manifestare a creativității și a capacității de exprimare artistică.
Participanții surprind prin creațiile lor atrăgând atenția asupra limitării apei ca resursă vitală, importanța apei pentru viața Planetei Pământ, risipa de apă, infestarea apei prin neglijență/nepă­sare, frumusețea apei în natură, folo­sirea apei ca terapie (vizuală, auditivă, tactilă), ne­voia responsabilității omului față de na­tură, grija pentru igienă. Expo­ziția de desene și fotografie găzduită de Centrul Cultural Drăgan Muntean cu­prinde peste 50 de lucrări selectate din școli, cele mai apreciate obținând premii și mențiuni”, susţin reprezentanţii Rotary Club Deva Castrum .
SECȚIUNEA PICTURĂ: Premiul I Căsălean Andrei, cl.a IV a, Liceul Tehno­logic Transilvania; Premiul II Mihăescu Duță Tudor, cl.a IV a Colegiul Național Decebal, Premiul III Sicoe Vlad, cl a III a, Liceul de Arte Sigismund Toduță. Men­țiuni: Tocar Maria, cl. A IVa, Liceul Tehno­logic Transilvania, Marfici Melania Melisa, cl a III a, Colegiul Național Decebal, Davidoni Lea, cl a II a, Colegiul Național Pedagogic Regina Maria.
SECȚIUNEA ESEU: Premiul I Sabadac Miruna, cl a VII a, Colegiul Național Pedagogic Regina Maria, Premiul II Crăciun Alina, cl a VII a, Colegiul Național Pedagogic Regina Maria, Premiul III MihăescuI Duță Andreea, cl a VII a, Colegiul Național Decebal, Mențiuni: PĂTRAȘCU ANDREEA cl a VII a, Colegiul Național Pedagogic Regina Maria, Hatfaludi Cosmina Ioana, cl a VII a, Colegiul Național Decebal.
SECȚIUNEA FOTOGRAFIE: Premiul I Drăgoi Mihai, cl a X a, Liceul Tehnologic Grigore Moisil, Premiul II Domokos Hunor, cl a X a, Liceul Teoretic Teglas Gabor, PremiulIII Popa Raluca Paula, cl a XII a, Colegiul Național Decebal; Mențiuni: Niță Dorin, cl a XII a, Liceul Tehnologic Energe­tic Dragomir Hurmuzescu, Bojan Ioana, cl. a IX a, Colegiul Național Peda­gogic Regina Maria, Moga Mădălina, cl. a X a, Colegiul Național Pedagogic Regina Maria.
Toți cei implicați în proiect sunt benefi­ciari ai diplomei de voluntar Rotary& Lions! Premiile atribuite în bani se da­torează sponsorilor generoși: SALUBRITATE S.A, INTERCONSULTING S.A, EXPERT INSOLVENȚA SPRL, DRUPO SRL, C.I.I HOLHOȘ GRIGORE, TVG TAX AUDIT. Din partea Districtului 2241, România și Republica Moldova a parti­ci­pat DGE 2023-2024, Ovidiu Constantin Bunget.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE PENTRU PREVENIREA VIOLENȚEI

Polițiștii au intervenit cu fermitate și promptitudine, în weekendul care s-a încheiat, la sesizările privind…

2 ore ago

Cum influențează pensulele de machiaj rezultatul final: de la tehnică la rutina zilnică

Machiajul a devenit, pentru multe persoane, o formă de expresie personală și un mod de…

o zi ago

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

2 zile ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

3 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

3 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

3 zile ago