Operatorul de apă potabilă a reuşit să atingă cele mai înalte standarde de calitate la apa potabilă în urma investiţiilor în captarea şi tratarea acesteia. De altfel, captările operatorului sunt situate în general în zone montane nepoluate.
Analizele de laborator efectuate asupra calităţii apei furnizate populaţiei de către Apa Serv Valea Jiului arată că la toate sursele de alimentare este una dintre cele mai bune din ţară. ”Efectuăm astfel de analize cu o ritmicitate constantă, de obicei săptămânală, dar atunci când este cazul facem astfel de analize ori de câte ori este nevoie. În mod special, în perioada de primăvară, atunci când turbiditatea apei este de obicei mai mare, din cauza ploilor şi a topirii zăpezilor, intensificăm analizele de laborator şi luăm imediat acele măsuri tehnice pentru ca apa pe care o livrăm beneficiarilor noştri să fie una potabilă, în limitele admise ale modificărilor ce ţin de diversele sale componente”, a explicat Costel Avram (foto), directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
Totodată, apa potabilă furnizată de Apa Serv nu conţine nitriţi, impurităţi şi cu un nivel scăzut al pH-ului. ”Ne bucurăm când primim, în mod special din partea celor care vin din alte părţi şi consumă apă de la robinet din Valea Jiului, aprecieri pentru calitatea acesteia. Nu vă ascund că ne preocupă în mod permanent asigurarea calităţii apei, aşa cum ne preocupă asigurarea acesteia, 24 de ore din 24, pentru beneficiarii noştri”, a mai spus Costel Avram.
Potrivit unui centralizator pe categorii de calitate a apelor din România, întocmit de către Administraţia Naţională Apele Române, Valea Jiului a avut ani la rând cea mai curată apă curgătoare din ţară, aici fiind cuprinse izvoarele şi afluenţii Jiului, adică exact sursele folosite de operatorul de apă.
Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a obținut comisionul pentru o lucrare…
Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că unitatea medicală pe care…
H.T., din municipiul Petroșani Pentru că este acuzat de violarea unei minore.
Instanța i-a aplicat o amendă judiciară de 500 de lei, în primăvara acestui an, dar…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani au reținut pentru 24 de ore un bărbat de…
Individul a publicat mai multe mesaje instigatoare pe contul său de TikTok, iar printre acestea…