Actualitate

Apa Serv Valea Jiului a construit un nou popas turistic

Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului îşi continuă programul prin care urmăreşte să se implice în rezolvarea unor probleme din comunitate. După realizarea unui popas turistic la intrare pe Transalpina, în Cheile Jieţului, a venit rândul Retezatului.
Investiţiile destinate comunităţilor locale sunt realizate din veniturile proprii ale societăţii şi sunt localizate în regiunile turistice în care operatorul de apă şi canal are obiective cum ar fi staţiile de captare. În urmă cu circa două luni de zile, Apa Serv Valea Jiului realiza un punct de odihnă destinat turiştilor, cât şi localnicilor care ajung în zona deosebit de frumoasă a Cheilor Jieţului. Popasul turistic s-a dovedit a fi o atracţie, astfel că un alt popas asemănător a fost realizat şi la poarta sudică a Retezatului. ”Am început aceste popasuri la Jieţ, iar astăzi am deschis un popas şi la Valea de Peşti, în Retezat. La toate aceste puncte am făcut şi câte o fântână, pentru ca oamenii să poată bea un pahar cu apă de munte, curată şi să se răcorească. Urmează să-l deschidem şi pe cel din Cheile Tăii, o altă zonă frecventată de mulţi turişti şi localnici. Vreau să le mulţumesc colegilor mei care au răspuns pozitiv la realizarea acestor obiective. Prea multe nu o să spun, vreau să lăsăm faptele să vorbească pentru noi”, a declarat Costel Avram (foto), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura