Categories: Comunitate

Apă pură, din Masivul Retezat, pentru locuitorii comunei Hărău și o infrastructură modernă

Magdalena Șerban

A fost emis ordinul de începere a lucră­rilor pentru modernizarea și înființarea surselor de apă, a conductelor de trans­port, a stațiilor de pompare și de clorinare și a rezervoarelor din orașele Simeria și Geoagiu, plus din comunele Hărău și Certeju de Sus. Astfel, operatorul APA PROD S.A. Deva anunță începerea exe­cuției pentru una dintre cele mai impor­tan­te componente ale proiectului de mo­der­nizare implementat din bani eu­ro­peni neram­bur­sabili la nivel județean.

Se estimează finalizarea lucrărilor în prima parte a anului 2027
Investițiile cu­mu­lează pes­te 8 mi­lioane de euro, fiind parte din de­mersul major cofi­nanțat din fon­duri euro­pene, a cărui valoare totală de­pășește 270 de milioane de euro. Va rezolva doleanțele comunității prin asi­gu­rarea potabilizării apei în zone care se con­fruntă istoric cu lipsa apei tratate așa cum sunt Hărău și Aurel Vlaicu, creearea și rea­bi­litarea infra­structurii prin stații de clo­rinare, stații de pompare, rezervoare mo­derne și conducte de transport perfor­mante. Spe­cia­liștii APA PROD S.A spun că actualul sis­tem va fi deconectat complet de la sursa lo­cală de adâncime, locuitorii din comuna Hărău urmând să primească apă po­ta­bilă adusă de la o distanță de peste 50 de kilometri, mai exact direct de la Stația de Tratare Orlea, o zonă com­plet nepoluată a Masivului Retezat, deci dintr-o resursă de apă pură. Foarte important de reținut e că se va realiza înlocuirea definitivă a apei brute, netratate, cu apă potabilă sta­bilă fizico-chimic. Apa tratată și filtrată corespunzător va eli­mina riscul de­punerilor de sedimente, pro­te­jând re­țelele in­te­rioare, ro­bi­neții, cen­tralele ter­mi­ce și ma­șinile de spă­lat. În con­­cluzie: nu­mai bene­ficii!

Apa e viață, iar calitatea ei e vitală. E fundamentul absolut al existenței noastre
„Când gestionezi apa pentru o mare parte din județ, nu ai voie să gândești de azi pe mâine. Am decis să construim pentru ge­nerațiile următoare. Prin acest proiect, ba­zat pe o finanțare europeană istorică pentru județul nostru, vom asigura locuitorilor din zonă o apă sigură, furnizată în regim con­tinuu și de o calitate superioară. S.C. APA PROD S.A. Rămânem concentrați pe ges­tionarea eficientă a tuturor șantierelor des­chise prin acest program major, oferind comu­nității din Hărău certitudinea că ac­tualul sistem deficitar de alimentare va deveni, în doar câteva luni, o problemă lă­sată definitiv în trecut”, a transmis ing. Dorin Gligor (foto), director general al S.C. APA PROD S.A. Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

2 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

3 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

11 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago