Categories: Comunitate

Apa Prod îşi va focaliza lucrările de apă şi canalizare pe zonele rurale

Alice Brandisz

SC Apa Prod SA Deva se pregăteşte pentru următorul exerciţiu bugetar din fonduri europene 2014-2020. Investiţiile din această etapă se vor focaliza pe zonele rurale, în special pe localităţile unde nu există reţea de apă curentă şi canalizare.
Mai exact, lucrările se vor adresa sistemelor de alimentare cu apă care deservesc localităţi cu un număr minim de 50 locuitori, dar ca excepţie, se pot accepta la finanţare şi zone care deservesc mai puţin de 50 locuitori. În ambele situaţii, investiţiile trebuie să se încadreze in valoarea specifică maximă de 1.000 euro/locuitor. Sistemele de alimentare cu apă pot fi extinse, reabilitate sau înlocuite, în funcţie de necesitate.
De asemenea, lucrările de extindere a sistemelor de canalizare se vor efectua în zone fără acoperire sau cu acoperire insuficientă. Acestea pot cuprinde printre altele, reţele de canalizare, staţii de epurare, facilităţi pentru gestionarea nămolurilor, colectoare, staţii de pompare. După caz, pot fi incluse şi alte facilităţi necesare pentru funcţionarea corespunzătoare a sistemelor.
În ceea ce priveşte reţeaua de canalizare, lucrările se vor realiza în localităţi cu un număr minim de 2.000 locuitori, dar pot fi incluse pentru finanţare şi zone cu mai puţin de 2.000 locuitori, dacă acestea sunt motivate temeinic. Investiţiile pentru aceste lucrări trebuie să se încadreze în valoarea specifică maximă de 2.000 euro/locuitor.
Suma totală de investiţii din etapa 2014-2020 este de 229.054.669 euro.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

2 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

2 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

2 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

2 ore ago

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

4 ore ago