Categories: Sport

Antrenorul Dan Vasilică rămâne la Petroşani

Nicolae Gavrea

Antrenorul Dan Vasilică (foto) a revenit asupra deciziei sale de a-şi rezilia contractul cu ACS Şirineasa. Oficialii clubului au anunţat sâmbătă că antrenorul va continua cu echipa pe care a antrenat-o şi a pregătit-o în această iarnă.

„Dan Vasilică ştie cel mai bine echipa şi e normal să rămână. De fapt, nu s-a pus niciodată problema ca el să plece“, a declarat Alin Zgripcea, preşedintele clubului. „Voi continua cu Şirineasa. Reacţia extraordinară a jucătorilor m-a convins că am multe de făcut aici. În acest moment, mă bucur de susţinerea totală a conducerii pentru a îndeplini obiectivul şi anume promovarea în liga a doua“, a declarat Dan Vasilică.
În şase jocuri oficiale de Liga a 3-a pe banca formaţiei ACS Şirineasa, Dan Vasilică a obţinut patru victorii şi două remize. Acesta a antrenat în primele opt etape echipa Internaţional Băleşti, tot din Seria a 4-a, ca apoi să meargă la liderul ACS Şirineasa.
În această săptămână, anunţa că le pregăteşte jucătorilor săi antrenamente ieşite din comun, în care vor fi filmaţi cu o dronă. „Drona o are un prieten de-al meu, Gheorghe Pecingină, căruia îi mulţumesc pentru ajutor. Cred că suntem prima echipă din ţară care facem un antrenament cu drona. Îmi doresc ca jucătorii mei să fie ca nişte soldaţi, care să moară pe teren”, spunea Dan Vasilică.
În schimb, conducerea clubului din Valea Jiului s-a completat în ultima perioadă cu Ionuţ Badea (manager) şi Dănuţ Perjă (director sportiv).
La finalul turului, după 14 etape, ACS Şirineasa se află pe locul 1 în Seria a 4-a şi are 36 de puncte acumulate, având un avans de şapte puncte faţă de CS U Craiova 2 şi CSM Lugoj. Principala contracandidată la promovare, CSM Şcolar Reşiţa, se află pe locul 4, cu 27 de puncte. În tur, Şirineasa a înregistrat 11 victorii şi trei egaluri.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

o zi ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

o zi ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago