Sport

Antrenorul Adrian Croitoru a câştigat procesele cu FR Judo

Federaţia Română de Judo e bună de plată după ce Curtea de Apel i-a dat câştig de cauză antrenorului de judo Adrian Croitoru (foto), care a dat în judecată Federaţia, după ce a fost con­cediat.
Curtea de Apel Bucureşti a decis ca FR Judo să-i plătească lui Adrian Croitoru suma de 20.000 de euro, echivalentul în lei, cu titlul de daune morale. În plus, FR Judo a fost obligată de instanţă să publice sentinţa prin care s-a soluţionat cazul pe două site-uri de sport.
Această decizie a instanţei vine după ce Tribunalul Braşov a decis în luna iulie a anului trecut să-i dea câştig de cauză lui Adrian Croi­toru în războiul cu FR Judo şi a obligat-o pe aceasta să plătească 100.000 de euro pentru că l-a concediat pe Croitoru din funcţia de an­trenor al lotului olimpic masculin de seniori. În plus, Federaţia e obligată să-l reangajeze pe Adrian Croitoru.
În sentinţa definitivă a instanţei de la Braşov se arată că „Existenţa sa (nota redacţiei: a an­trenorului) şi a familiei sale se bazează pe le­gă­tura strânsă cu Judo-ul naţional şi mon­dial. O imagine curată, nepătată şi stabilă în timp reprezintă şansa sa, ca fost sportiv şi ca actual antrenor, să antreneze în continuare, această activitate reprezentând o sursă substanţială de venit pentru familia sa. Ima­gi­nea publică a contestatorului în lumea spor­tivă naţională şi, mai ales, internaţională este extrem de importantă, şi orice urmă de îndoială asupra profesionalismului său şi asu­pra calităţilor sale de antrenor sunt de natură să-i diminueze şansele în a activa ca antrenor al unor altor entităţi sportive, naţionale ori in­ter­naţionale”, acestea sunt doar două dintre para­grafele din Hotărârea civilă emisă de Tri­bunalul Braşov.
Întrebarea care se pune acum este de unde vor fi achitaţi banii respectivi către antrenorul Adrian Croitoru, federaţia având multe pro­bleme financiare nerezolvate de mai mulţi ani?.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura