Categories: Sport

Antrenor nou la juniorii FC Hunedoara


Apreciatul antrenor Raul Spătaru (foto), deţinător al licenţei A UEFA, este noul antrenor al echipelor din cadrul Centrului de Copii şi Juniori al FC Hunedoara. Raul Spătaru a mai antrenat la cluburile Corvinul Hunedoara, CNS „Cetate” Deva şi RealSport Deva şi are ca obiectiv formarea unor grupe de juniori cât mai competitive care să furnizeze „materie primă” pentru echipa de seniori a clubului de pe Cerna.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

11 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

12 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

19 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

2 zile ago