Categories: Sport

Antrenament pentru „spectacolul mondial”

Ciprian Marinuţ

Loturile naţionale de gimnastică aerobică ale României dau „teza” înainte de participarea la Campionatul Mondial din Franţa la „Cupa Cetăţii”, care va avea loc sâmbătă la Deva. La tradiţionala competiţie a eleganţei sportive, găzduită de Casa de cultură „Drăgan Muntean”, vor fi prezente şi cele mai puternice 10 cluburi de profil din ţară.

Festivalul gimnasticii aerobice

Ajunsă la ediţia a 13-a, „Cupa Cetăţii” respectă şi în acest an reţeta succesului din anii precedenţi, aliniind la start „spuma” gimnasticii aerobice româneşti. Pe scena Casei de Cultură îşi vor prezenta măiestria peste 200 de sportive şi sportivi de la toate cele 10 cluburi de top ale ţării şi din loturile naţionale (seniori, senioare, juniori şi junioare) ale României. Pentru loturile naţionale, competiţia are o încărcătură specială, întrucât e ultimul test înainte de concursurile mondiale din Franţa. „Componenţii loturilor României vor prezenta la Deva exerciţii similare cu cele cu care vor concura la Mondialele din Franţa, programate în luna iunie. Cred că spectacolul oferit de ei va fi unul de bună calitate, cu execuţii tehnice de înalt nivel şi va avea succes la public”, a spus Ramona Iovan, antrenoarea lotului de junioare al României. Pentru sportivii de la celelalte cluburi participante, câştigarea unei medalii la „Cupa Cetăţii” este o carte de vizită care-i poate promova în arena performanţei. „Competiţia e atât de puternică, încât cei care obţin medalii aici, ajung de regulă în loturile naţionale şi pe podiumurile internaţionale”, a spus Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate” Deva.

Triumf în Italia

Componentele lotului de junioare al României, care se antrenează la Deva, vin la Cupa Cetăţii, după ce, la finalul săptămânii, au strălucit la un puternic concurs internaţional, în Italia, unde au cucerit trei medalii de aur şi una de argint. Elena Becze, de la CSS Petroşani, a obţinut medalia de aur la individual, fiind cea mai elegantă gimnastă din competiţia la care au participat sportive din toată lumea, din Australia până în Rusia. Nela Caraivan, Adriana Poteleanu şi Delia Lăcătaru, toate legitimate la CNS-CSS „Cetate” Deva, au urcat pe prima treaptă a podiumului la trio, fiind campioane ale sincronizării. Iar Cristina Lăutaru, Carmen Iliescu şi Simona Nache (de la ANEFS Bucureşti) au ocupat locul doi în aceeaşi probă. România a luat aurul şi la grup, unde echipa formată din medaliatele cu argint de la trio şi Bianca Becze, Nela Caraivan şi Delia Lăcătaru, a fost cea mai bună din competiţie. „Rezultatele din Italia ne dau speranţe că vom fi pe podium şi la Concursul Mondial din Franţa”, au spus antrenoarele lotului României, Ramona Iovan şi Elena Becze.

„Cupa Cetăţii” este organizată de CNS CSS Cetate, cu sprijinul CL Deva, Casei de Cultură Deva, DSJ Hunedoara, Asociaţiei Judeţene de Gimnastică şi al SMURD Hunedoara. Sponsorii competiţiei sunt: remedia, Tropicana, DHS Eurosport, Deva mall, Avis, Vital, Cumpăna, Magnum Ball şi Institutul „Confucius” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu.

Cluburi participante la „Cupa Cetăţii”:

CNS – CSS „Cetate” Deva; CSS Petroşani, CSM Arad, CS Urania Arad; CSS Triumf Bucureşti, CS ANEFS Bucureşti, AS Palestra 21 Caracal, CSS 1 Constanţa, CS Farul Constanţa, AS Win-Gym Constanţa.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

8 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

8 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

8 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

8 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

8 ore ago