Aniversare la Apa Serv Valea Jiului

  Maximilian Gânju

 O placă aniversară a fost dezvelită în prezenţa angajaţilor operatorului de apă şi canal din Valea Jiului, dar şi a oficialilor zonei pentru a celebra cei 20 de ani de când Apa Serv a fost înfiinţată.

Evenimentul a fost găzduit la sediul societăţii pentru marcarea celor 20 de ani de când a fost înfiinţată Apa Serv Valea Jiului, însă, şi mai important, de când regiunea beneficiază de un serviciu vital 24 de ore din 24. În anii 90, furnizarea apei potabile se făcea după un program orar care, cu mici modificări, data din perioada fostului regim. Onoarea de a dezveli plăcuţa aniversară a revenit unui veteran al societăţii, însă evenimentele pentru a celebra cei 20 de ani de funcţionare vor continua în luna mai, explică directorul general al societăţii, pentru că nu se cuvenea să fie ţinute în Săptămâna Patimilor.
„Sunt 20 de ani de activitate, 20 de ani de muncă pentru  acest colectiv şi nu ascund faptul că la această oră mai sunt 140 de angajaţi care lucrează în societate de 20 de ani. Evenimentele legate de aniversarea a 20 de ani vor continua pe 8 mai, atunci este data când s-a făcut transferul angajaţilor de la fostul RAGCL, vom da mai multe diplome aniversare pentru a-i onora aşa cum se cuvine pe oamenii care au făcut cinste acestei societăţi. Astăzi, Apa Serv Valea Jiului se comportă ca o societate comercială care respectă toate regulile economiei de piaţă. Suntem din punct de vedere financiar într-o situaţie bună, în sensul că nu avem datorii la bugetul de stat, nu avem restanţe la salariile angajaţilor, nu avem datorii ori credite bancare ori restanţe la furnizori. Există şi unele probleme care nu ne satisfac, ele sunt inerente, dar cu munca noastră şi cu înţelegerea beneficiarilor din Valea Jiului le vom rezolva”, a declarat Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului. În luna mai, salariaţii societăţii vor avea parte şi de o petrecere câmpenească promite conducerea operatorului de apă şi canal.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Amenajarea unui living perfect funcțional

Livingul este camera pe care o folosesti cel mai mult si pe care o vad…

3 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru un sistem modern de screening și diagnostic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…

11 ore ago

Uneori, graba nu pune în pericol doar vieți omenești…

Astăzi, „radarul” colegilor noștri de la Poliția Orașului Uricani a surprins un participant neașteptat la…

11 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după un act de tâlhărie comis asupra concubinei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit de urgență în urma unui apel la…

11 ore ago

Protest la Finante. Finanţiştii din Hunedoara au protestat timp de 2 ore. Motivul? Noua lege a salarizării le scade salariile.

Comunicatul de presa de azi al organizatiei noastre, prezentat si in articolul de mai jos:…

14 ore ago