Directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, Sorin Vasilescu, susţine că munca fără forme legale în judeţ este în continuă creştere.
Ceea ce poate nu ştiu angajatorii care se încumetă să ţină salariaţi fără a le întocmi contracte de muncă, este că amenzile în acest caz sunt foarte mari, riscând chiar să le fie desfiinţate firmele. „Munca la negru are un efect nefast asupra pieţei forţei de muncă. Firmele încearcă să-şi diminueze costurile, în schimb, sunt acuzate de evaziune fiscală, deoarece nu plătesc la stat contribuţiile necesare. Am amplificat verificările, pentru că sunt tot mai mulţi angajatori, care au salariaţi fără forme legale. Ei riscă mult”, a declarat Sorin Vasilescu.
Încercarea unor administratori de societăţi de a anula amenzile date de ITM Hunedoara se soldează, de cele mai multe ori, cu un eşec, doar 4 la sută dintre procesele verbale întocmite în cazul celor care încalcă legea fiind anulate de instanţă.
Nereguli cât încape
Reprezentanţii ITM Hunedoara au efectuat în perioada 28 august-1 septembrie, verificări privind respectarea prevederilor legale referitoare la securitatea, sănătatea în muncă şi relaţiile contractuale în domeniul construcţiilor.
Astfel, au fost controlaţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă 19 angajatori, adică, peste 600 de salariaţi ai acestora. Au fost constatate mai multe nereguli, printre care faptul că nu erau asigurate supravegherea medicală a lucrătorilor la intervale regulate sau salariaţii nu aveau echipament de protecţie. În ceea ce priveşte relaţiile de muncă, au fost verificate în perioada respectivă 30 de societăţi comerciale, adică, peste 1.100 de salariaţi, fiind sancţionaţi 14 angajatori. Valoarea amenzilor aplicate în această verificare s-a ridicat la 39.900 de lei, întreaga sumă fiind aplicată pentru muncă fără forme legale de angajare. (S. Popa)
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…