Angajatii Primãriei Hateg riscã sã nu-si primeascã salariile

Nicolle Ebner

Angajaţii Primăriei Haţeg riscă să nu-şi primească salariile pe luna iulie, deoarece Consiliul Local a refuzat să execute ordinele impuse de Guvernul Boc şi nu a aprobat noua organigramă, conform OUG 63/2010 – privind restructurările la nivel local. 

„Ce democraţie este asta?”
Potrivit prevederilor ordonanţei amintite, în situaţia nerespectării încadrării în numărul maxim de posturi şi a cheltuielilor de personal, direcţiile generale ale finanţelor publice suspendă alimentarea conturilor primăriei cu banii cuveniţi din impozite şi din alte venituri, până la data la care autorităţile administraţiei publice locale fac dovada încadrării în prevederile ordonanţei.
Prefectura Hunedoara a trimis o comunicare în acest sens Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara, iar administraţia locală din Haţeg se aşteaptă din clipă în clipă să i se blocheze conturile. Reprezentanţii primăriei şi ai Consiliului local Haţeg spun că nu au de gând să renunţe la acţiunea începută, ba mai mult, intenţionează să dea în judecată Ministerul de Finanţe. „Ne aşteptam la o astfeld em măsură. Vom repune pe tapet noua organigramă, dar nu sunt convins că va fi aprobată. Suntem hotărâţi să nu cedăm, chiar cu riscul de a se dizolva consiliul local ca urmare a faptului că am respins, de trei ori consecutiv, proiectul de hotărâre. Din punctul nostru de vedere, impunerea cu forţa a unui număr de angajaţi la diferite servicii este neconstituţională. Ce democraţie mai este şi asta? Dacă vor continua să ne oblige să aprobăm hotărârile luate de ei, vom da Ministerul de Finanţe în judecată”, a declarat Ioan Dabelea, viceprimarul oraşului Haţeg.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

3 zile ago