Ca urmare a analizei efectuate de conducerea operatorului regional de apă şi canalizare din Valea Jiului, în şedinţa de bilanţ a activităţilor din luna precedentă, au fost premiaţi angajaţii a căror activitate din luna septembrie a fost evidenţiată. Astfel, salariaţii lunii septembrie 2019 din echipa Apa Serv sunt:
– Emilia Marcela Cegenyi, agent comercial în cadrul Centrului de Încasări Petrila.
– Petre Mangu, lăcătuş în cadrul Staţiei de Tratare a Apei de la Valea de Peşti.
– George Daniel Angeru, mecanic în cadrul secţiei apă canal Petroşani.
De asemenea, conducerea Apa Serv a decis să acorde titlul de „Colectivul lunii octombrie“, membrilor Centrului de Încasări Petrila. Acesta este format din Emilia Marcela Cegenyi, coordonator centru, Mihaela Adriana Morariu, Elisabeta Crişan, Rodica Drăghici şi Anişoara Lăzăroiu.
„La fiecare început de lună avem plăcerea de a ne întâlni cu colegii noştri, pentru a ne bucura împreună de performanţele muncii noastre în cadrul Apa Serv Valea Jiului. Nu pot decât să mă bucur că această competiţie a salariaţilor şi colectivului pe care îi evidenţiem pentru activitatea din luna precedentă a devenit realmente una mobilizatoare pentru toţi salariaţii noştri. Astăzi, a fost rândul altor colegi să fie premiaţi pentru activitatea lor din luna precedentă. Îi felicit şi-i invit să o ţină tot aşa în activitatea lor de zi cu zi în beneficiul echipei noastre şi al clienţilor noştri“, a declarat Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului. (Biroul de presă Apa Serv Valea Jiului)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…